Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Artistul plastic Radu Bercea, cetățean de onoare al Fălticenilor

20 octombrie 2019

Primarul Cătălin Coman i-a acordat titlul de cetățean de onoare al municipiului Fălticeni artistului plastic Radu Bercea.

Acordarea titlului a fost aprobată cu unanimitate de voturi în ședința festivă a Consiliului Local, care a avut loc în deschiderea ”Tîrgului Mărului” și a vernisajului  expoziției ”Mărul” a artistului, care a avut loc la Galeriile de artă ale Muzeului ”Ion Irimescu”. Inițiativa acordării titlului i-a aparținut primarului de Fălticeni și  prietenului maestrului, profesorul și scriitorul Constantin Bulboacă. La eveniment au fost prezenți, printre alții, prefectul Mirela Adomnicăi, deputatul Alexandru Rădulescu, directorul Muzeului  ”Ion Irimescu”, Teodor Brădățanu, și directorul general al APIA, Adrian Pintea. Primarul a declarat: ”Sîntem recunoscători maestrului. De azi înainte vă considerăm fălticenean și cu acte în regulă, ca să spun așa. Veți fi binevenit oricînd la Fălticeni, nu doar în vizită la prietenii dumneavoastră, pentru că de azi înainte toți sîntem prietenii dumneavoastră. Vă mulțumesc și vă felicit pentru întreaga activitate”. Radu Bercea, care locuiește la Gura Humorului, a declarat: ”Sînt onorat de marea cinste pe care mi-ați făcut-o de a fi de astăzi înainte cetățean de onoare al acestui oraș. Vă mulțumesc!”. Este al cincilea titlu de cetățean de onoare pe care artistul plastic, acum în vîrstă de 80 de ani, l-a primit de-a lungul vieții. A fost onorat în localități din Brazilia, Franța, Ucraina, dar și la Gura Humorului.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele