Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Aşa echipă, aşa stadion

20 octombrie 2017
Foto

Foto

Primarul Sucevei, Ion Lungu, susţine că un investitor australian din spatele căruia se iţesc capetele unor afacerişti italieni ar vrea să bage bani în repararea şi modernizarea stadionului „Areni”. Domnul Lungu nu a spus despre cine este vorba, dar a zis despre respectivul că pare a fi un investitor serios. Eu ştiu că orbul a nimerit Brăila, dar cum naiba o fi nimerit investitorul australian Suceava? Aşa cum au nimerit-o şi impresarii francezi care au pus mîna pe echipa locală de fotbal care evoluează în Liga a II-a, Foresta. Impresari-investitori care au adus după ei un antrenor de prin divizia a 14-a din Portugalia şi nişte unii cărora le spun fotbalişti şi-s de prin Franţa, Belgia, Armenia, Republica Moldova şi Ghana. Dacă am înţeles bine, printre francezi se află şi unul cu rădăcini senegaleze sau togoleze. Tocmai ce a fost anunţată cea de-a 14-a achiziţie a Forestei, un tînăr originar din Guinea-Bissau. Originea jucătorilor nu reprezintă nici o problemă. Problema e că mai toţi transferaţii nu au nici o treabă cu fotbalul, aceştia părînd mai degrabă nişte pizzeri care nu şi-au găsit de lucru la restaurantele de-acasă şi au fost aduşi la Suceava cu promisiunea că vor primi masă, casă, crampoane, jambiere şi statul de jucători de fotbal, devenind astfel o atracţie pentru frumoasele fete de la noi. Dacă australianul cu stadionul este la fel de serios ca francezii cu jucătorii, atunci modernizarea stadionului „Areni” nu va însemna decît repararea băncilor de rezerve, vopsirea tribunei oficiale şi tunderea gazonului. Atît şi nimic mai mult. La aşa investitori la fotbal, aşa investitor la stadion, la aşa echipă, aşa modernizare. Că doar nu poţi să ai pretenţii ca o echipă de împiedicaţi să joace pe un stadion cu tribune adevărate, cu gazon nou şi cu nocturnă.

Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele