Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Aşa popor, aşa politicieni şi aşa presă, domnule Dimian

2 octombrie 2018

„După cum probabil ştiţi, familia lui a fost destul de mult atacată pe nedrept, iar acesta este un lucru care spune multe despre modul în care se face politică şi presă în România. Dacă s-a ajuns să ai poze trucate şi să spui că fata cunoştea subiectele la Bacalaureat. Este ruşinos, este ruşinos şi să nu spunem întregul mod în care s-a acţionat, cu 300 de site-uri care prezentau 300 de subiecte, adică toate cele 300 care erau publice dinainte, nu? Şi-apoi să spună « uite că a apărut pe site-ul cutare subiectul respectiv ». Păi au apărut toate 300 pentru că erau cunoscute de luni de zile acele subiecte. Deci este foarte urît ceea ce s-a întîmplat din acest punct de vedere şi pe mine mă îngrijorează acest mod de abordare a politicii din România”. Declaraţia îi aparţine rectorului interimar al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Mihai Dimian, şi a fost făcută în conferinţa de presă organizată cu ocazia deschiderii noului an universitar. În declaraţia sa Mihai Dimian se referă la ministrul demisionar al Educaţiei, Valentin Popa, şi la fiica acestuia. După demisie, domnul Popa va reveni la conducerea universităţii sucevene, cel mai probabil săptămîna viitoare. Domnul Dimian are dreptate să fie supărat pe modul cum se face politică şi presă la noi, însă acesta ar fi trebuit să meargă pînă la capăt şi să spună că n-ai ce-i face pentru că ăştia sîntem. Dacă înainte vreme toată lumea se pricepea numai la politică şi la fotbal ori la fotbal şi la femei, astăzi toată lumea le are şi cu politica, şi cu presa. Datorită sau din cauza reţelelor de socializare, tot omul face politică şi jurnalism la greu. Cazul fetei ministrului care, chipurile, ar fi ştiut subiectele la Bac înainte de examen a fost umflat mai mult de către poporul stătător şi comentator pe reţelele de socializare decît de către politicieni şi presă. În cazul „Fata lui Popa”, poporul stătător şi comentator a fost mai violent în limbaj, mai bîrfitor şi mai acuzator pe nedrept decît politicienii şi jurnaliştii. Aşa popor, aşa politicieni şi aşa presă, aşa că nu trebuie să se mire şi să se intrige univesitarul Mihai Dimian.

Articolul precedent
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele