Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Atunci i-am condamnat pe toţi la lapte

30 iulie 2010

Primarul Fălticenilor, Vasile Tofan, a făcut o alegere formidabilă atunci cînd l-a numit pe amicul său Mircea Lupu în funcţia de director general al Spitalului Municipal. Acest lucru a putut fi observat imediat ce domnul Lupu a început să dea declaraţii de presă. Pentru că a făcut un ou de aur, pardon, o donaţie de 1.000 de euro, dar nu el, ci salariaţii spitalului, domnul Lupu a simţit nevoia să anunţe isprava. Alimentele cumpărate din banii asistentelor medicale şi ai doctorilor le-au fost oferite sinistraţilor din comuna Dărmăneşti. Mircea Lupu a spus că astfel de gesturi vor mai fi făcute. Acum vă rog să fiţi puţini atenţi la declaraţia directorului Spitalului Fălticeni pe care o voi cita: „Mulţumesc personalului care a participat în proporţie de 95% la această acţiune umanitară. După ce ne revenim din punct de vedere financiar, după reducerea de 25%, vor mai urma astfel de acţiuni”. Poate că domnul Tofan înţelege mai bine ce se întîmplă în jurul său decît omul pe care l-a pus la conducerea spitalului şi-i explică acestuia că reducerea de salariu nu înseamă că primeşti mai mulţi bani, ci din contră. Apoi, dacă cineva îţi dă un salariu din care de-abia poţi să-ţi cumperi pîine, lapte şi ţigări nu-ţi mai vine să faci acte de caritate, ci mai degrabă nişte acte iresponsabile. Apropo de lapte, marele director Lupu s-a lăudat că unitatea medicală în fruntea căreia se află nu are probleme în aprovizionarea cu lapte. Mircea Lupu a declarat că laptele este cumpărat din banii pe care rudele pacienţilor îi plătesc pentru a putea intra în spital. Domnule Lupu, băgaţi şi nişte filme ca să faceţi şi mai mulţi bani. Totodată, anunţaţi încă de pe-acum că spitalul urmează să se închidă din cauza lipsei de fonduri şi a unui management defectuos şi chemaţi-i în vizită pe toţi bolnavii care de-a lungul timpului au fost internaţi la Spitalul Fălticeni. Aşa veţi faceţi bani în prostie, iar bolnavii vor putea bea lapte pe săturate şi vă vor pomeni cîte zile vor mai avea.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele