Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Bani europeni pentru patru proiecte sucevene

2 decembrie 2010

Anul viitor, patru proiecte privind promovarea judeţului Suceava vor fi finanţate din fonduri europene cu suma de 4,47 de milioane de lei. Vicepreşedintele administraţiei judeţene Vasile Ilie a declarat că trei dintre proiectele pentru care s-au obţinut fonduri europene sînt „Paştele în Bucovina”, „Pelerin în Bucovina” şi „Hora Bucovinei” de la Bucşoaia, iar cel de-al patrulea se referă la construirea unui Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică. Domnul Ilie a spus că proiectul „Pelerin în Bucovina” prin care vor fi promovate marile sărbători de peste an organizate la Putna şi la Cacica va beneficia de o finanţare de 1,2 milioane de lei. El a adăugat că pentru programul „Paştele în Bucovina” sînt prevăzuţi 939.000 de lei, pentru „Hora Bucovinei” 739.000, iar pentru construirea centrului de Informare şi Promovare Turistică vor fi alocate 1,75 milioane.

Articolul precedent
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele