Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Baronul Nechita, enervat de regionalizarea dorită de Suceava

13 august 2013

Baronul PSD de Iaşi, Gheorghe Nechita, s-a luat de liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, dîndu-i acestuia cu regionalizarea peste cap. Cu regionalizarea dorită de domnul Flutur, şi nu cu cea imaginată de baronul PSD de Teleorman, Liviu Dragnea, actualmente vicepremier. Primarului PSD al municipiului Iaşi nu-i convine că senatorul PDL vrea ca regiunea de nord-est să fie împărţită în două regiuni, una dintre ele formată din judeţele Suceava, Neamţ şi Botoşani, şi cu capitala la Suceava. La Suceava, toate partidele, dar şi societatea civilă, au hotărît să sprijine proiectul unei regiuni alcătuită din trei judeţe, în acest sens fiind semnat un apel care ar fi trebuit să fie trimis Guvernului. Însă, baronul PSD de Iaşi nu avea cum să se ia de social-democraţii de la Suceava, pentru că nu ar fi dat bine. De aceea s-a luat numai de Gheorghe Flutur, mai ales că acesta este cunoscut ca unul dintre liderii fostului partid de guvernămînt şi încă este la modă să-i bumbăceşti pe democrat-liberali. Pentru ca atacul la domnul Flutur să fie cît mai eficient, domnul Nechita l-a îmbrăcat în haina naţionalismului de autobază. Gheorghe Nechita a dat de înţeles că dacă pe harta României va apărea regiunea Bucovina dorită de Gheorghe Flutur, atunci şi maghiarii vor insista pentru o regiune a lor, pe care, dacă o vor obţine, o vor lua în spate şi vor fugi cu ea în Ungaria. A spus baronul PSD de Iaşi: „Dacă mergem pe provinciile istorice nu înseamnă că facem o regionalizare, ci o fărîmiţare a României. Cred că cel mai periculos subiect este să faci regiuni pe criterii istorice. Îl avem pe domnul Flutur şi avem Ţinutul Secuiesc. Nu este departe”.  Declaraţia nervoasă a domnului Nechita vine după ce în ultima vreme tot mai mulţi lideri PNL şi PSD din ţară au spus că regionalizarea domnului Dragnea nu este bună şi că aceasta nu ar trebui făcută. Gheorghe Nechita a început să facă scandal fiindcă simte că-i fuge regiunea de sub picioare. Regiunea care i-ar aduce lui şi amicilor săi mulţi bani şi multă putere. Sînt unii care vor să ne convingă că regionalizarea se face pentru binele poporului, şi nu al baronilor. Numai că reacţia baronului Nechita spune cu totul altceva.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele