Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Cătălina Zorescu nu suferă de vedetism

17 octombrie 2018

„(…) o doamnă directoare de la DSP Suceava s-a gîndit cum poate să se remarce şi să-şi mulţumească şefii din Minister, mai ales că însuși premierul Tudose (da, chiar domnul Tudose) se interesează de campania de vaccinări. Avea în județ un medic stomatolog care scria pe Facebook articole antivaccinare. Cum să-l pună la punct? Lapidarea, arderea pe rug sau ostracizarea i-ar fi plăcut, dar nu erau posibile. Să-l dea în penal? Imposibil, pentru că medicul nu făptuise o acțiune sau inacțiune materială de a împiedica vaccinarea. Și culmea, în Codul Penal nu este trecut delictul de opinie. Încă. Se poate remedia această omisiune în viitor. Să-l sancționeze administrativ nu poate pentru că nu îi este subordonat. Și atunci, Bingo! Răspunderea disciplinară. Îl reclamă la Colegiul Medicilor Dentiști cu solicitarea de a i se interzice practicarea medicinii. În baza cărei prevederi din lege? Ce articol din Codul deontologic sau din lege a încălcat medicul respectiv? Astea sînt amănunte, fleacuri care nu o interesează pe doamna directoare. Scopul a fost realizat. Toată țara a auzit de ea, șefii sînt mulțumiți, vacciniștii o aplaudă, antivacciniștii o blamează – este vedetă”. Aceste vorbe au fost aruncate pe piaţă la începutul lunii august a anului trecut, cînd principalul motiv de ceartă al românilor era reprezentat de campania de vaccinare, care era bruiată de nişte deştepţi care speriau lumea că vaccinul reprezintă un real pericol pentru copii. Vorbele îi aparţin medicului Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Naţional al Medicilor, o persoană publică foarte cunoscută la nivel naţional şi foarte iubită la Suceava de şefii doctorimii, pentru că este invitat mereu la „Zilele Medicale ale Sucevei”. Acum ar trebui să-l sune prietenii de la Suceava pe domnul Astărăstoae şi să-i spună că ar cam trebui să-şi înghită vorbele, pentru că de bună voie şi nesilită de nimeni Cătălina Zorescu a renunţat la conducerea interimară a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Ar trebui să şi le înghită dacă nu a făcut-o, deja, atunci cînd doamna a renunţat la funcţia de purtător de cuvînt al instituţiei. Ar trebui să-şi înghită vorbele, pentru că dacă doamna Zorescu ar fi suferit cu adevărat de vedetism, atunci nu ar fi renunţat la nici o funcţie. Din contră, ar fi alergat cu limba scoasă după ele.

Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele