Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Ce-i prea mult e prea mult

4 decembrie 2019

E şi acum bucurie mare în tabăra PNL pentru victoria obţinută în municipiul Fălticeni. E bucurie mare fiindcă Fălticeniul e un fel de capitala pesedismului sucevean, pentru că localitatea este condusă de Cătălin Coman de la PSD, iar liderul Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, stă acolo. În mesajul de mulţumire adresat votanţilor lui Klaus Iohannis, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, Gheorghe Flutur, a declarat: „Fălticeniul este marea și frumoasa surpriză: 53,16 la sută. Dacă în turul întîi aveam 3.440 de voturi, avem 6.446 de voturi acum. Am mai cîștigat în Fălticeni încă 3.000 de voturi”. Gheorghe Flutur a ţinut neapărat să-l felicite pe Ionel Vasiliu, pe care îl consideră protagonistul principal al victoriei din Fălticeni alături de organizația liberală din localitate. Totuşi, e mult prea mult ce spune domnul Flutur. Fălticeniul nu este o comună în care primarii, candidaţii de primar, consilierii locali, preoţii şi pastorii umblă din casă în casă şi reuşesc să convingă lumea să iasă la vot şi să voteze cu un anume candidat. Fălticeniul este, totuşi, un municipiu, iar alegătorii sînt influenţaţi, în principal, de presa clasică şi de reţelele de socializare. Valul creat la Bucureşti şi în Diaspora a ajuns şi la Fălticeni, iar cu valul nu te pui. Puteau să stea şi în cap Cătălin Coman şi Ioan Stan, puteau să facă şi tumbe, să înghită flăcări şi să mănînce sticlă şi tot nu ar fi reuşit să-i convingă pe oameni să o voteze pe Viorica Dăncilă. O fi umblat şi liberalii fălticeneni pe la casele alegătorilor şi or fi avut şi ei o contribuţie, însă nu a fost una majoră. Hai, cu organizaţia ca şi cu organizaţia, dar să vii şi să spui că Ionel Vasiliu este protagonistul principal al victoriei liberale este prea mult. Domnul Vasiliu, despre care se spune că va candida la primărie din partea PNL, este cunoscut de prea puţină lume, iar cei care-l cunosc nu cred că-l bagă în seamă. Cum ar veni, lăudatul este un neica nimeni în plan politic. Eu înţeleg că domnul Flutur vrea să-i ridice un pic cota lui Ionel Vasiliu, dar orişicît.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele