Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Cercetători suceveni, aur la Zagreb

19 noiembrie 2019

O echipă de cercetători din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a cucerit mai multe medalii de aur cu invenția „Vibromotor” la cea de-a 44-a ediție a Salonului Internațional de Inventică „INOVA BUDI UZOR” de la Zagreb, Croația. Echipa este formată din Ilie Nițan, Dan-Laurențiu Milici, Mihaela Poienar, Constantin Ungureanu, Elena-Daniela Olariu, Elena Popinciuc, Dumitru Cernușcă și Radu Pentiuc. „Vibromotor” a obținut medalia de aur și Cupa „Cea mai bună invenție inginerească”. Medalia de aur a fost primită și din partea Asociației Mondiale de Invenții și Proprietate Intelectuală și a Universității Politehnica București. Pentru alte patru lucrări, cercetătorii de la USV au cîștigat trei medalii de aur și o medalie de argint. La actuala ediție a Salonului de la Zagreb au fost prezentate peste 500 de invenții din mai multe țări, printre care Canada, Taiwan, Polonia, Malaezia, Tailanda, Macedonia și Coreea. Delegația României a fost reprezentată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Forumul Inventatorilor Români, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Politehnica București.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele