Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Cine vrea să înveţe învaţă

26 iunie 2019

Nu mai puţin de 13 elevi suceveni au obţinut media 10 la Evaluarea Națională. Nu ştiu dacă e mult sau dacă e puţin, dar, totuşi, 13 copii au reuşit să demonstreze că învaţă foarte bine şi la Română, şi la Matematică. 10 au luat doi elevi de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”: Alexia Babliuc şi Rebeca Spoială. Normal, veţi spune, pentru că Ştefanul e Ştefan. Medie maximă a obţinut şi Raluca Elena Sandu de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni. Normal, veţi spune, pentru că „Nicu Gane” e „Nicu Gane”. Trei eleve de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Rădăuţi, Flavia Elena Bîrsan, Francesca Niculcea și Adela Țicșa, au luat şi ele 10. Normal, veţi spune, pentru că Eminescu-i Eminescu, şi nu doar Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” de la Suceava, unul dintre primele colegii din judeţ ca performanţă. Şi, apoi, Rădăuţiul e Rădăuţi. E ditamai municipiul, iar unii spun că este chiar republică. 10 a luat şi Filip Fabian Ciocan de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Gura Humorului. Normal, veţi spune, pentru că Humorul e Humor. Nu e numai „Umor la Gura Humorului”, e şi „Carte la Gura Humorului”. Dar, atenţie, elevi de 10 sînt şi Teodora Denisa Babalean de la Școala Gimnazială „Samson Bodnarescu” din Gălănești, Alina Carcea de la Școala Gimnazială „Ioan Vicoveanu” din Vicovu de Sus, Alexia Maria Schipor de la Școala Gimnazială nr. 1 din Vicovu de Sus, Elena Doruța Coroamă de la Școala Gimnazială „I. G. Sbiera” din Horodnic de Jos, Ilinca Mareş de la Școala Gimnazială din Humoreni şi Mihaela Todosi de la Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” din Pîrteștii de Jos. Deci, încă o dată se demonstrează că se face carte şi la ţară, şi în şcolile care nu sînt la fel de bine cotate ca şcolile cu nume de la oraş, şi că elevii care vor să înveţe învaţă oriunde. Felicitări copiilor, profesorilor şi părinţilor! În primul rînd elevilor de 10, dar şi celor cu medii puţin mai mici.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele