Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

CJPC Suceava a dat 15 amenzi firmelor de termopane

15 decembrie 2010

În 2010, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava a înregistrat 44 de plîngeri împotriva firmelor de termopane, din care 10 de la începutul acestei luni. Din cele 34 de reclamaţii verificate pînă acum, 29 s-au dovedit întemeiate, două neîntemeiate, iar în trei cazuri este necesară efectuarea unei expertize tehnice. Şefa Comisariatului, Elena Oanea, a declarat că oamenii au sesizat nerespectarea clauzelor contractuale în ceea ce priveşte termenul de livrare sau dimensiunea tîmplăriei PVC şi prezenţa condensului în perioada rece. Totodată, clienţii s-au plîns că firmele de termopane refuză să remedieze defecţiunile apărute în perioada de garanţie ori că preţul nu este calculat corespunzător. Elena Oanea a spus că cele mai multe reclamaţii au fost la adresa societăţilor TIM GRUP, AUFBAU şi IUVENTUS LUX ORIENT. După verificarea sesizărilor depuse  în 2010 împotriva firmelor de termopane, comisarii suceveni de la Protecţia Consumatorilor au dat 15 amenzi în valoare de 94.000 de lei. De asemenea, în  15 cazuri ei au dispus măsuri de refacere a lucrărilor sau de restituire a contravalorii serviciului prestat.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele