Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Cozonac şi circ de la deputatul Băişanu

1 mai 2013

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Băişanu, înlocuieşte pîinea şi circul cu cozonacul şi circul. Cu puţin înainte de Paşti, domnul Băişanu va oferi pachete cu produse alimentare. Mîncarea va ajunge la 100 de familii nevoiaşe, care sînt invitate să se bulucească, pardon, să-şi ridice pachetele de la sediul PNL. Deputatul liberal a ţinut să precizeze că produsele alimentare au fost cumpărate din salariul său de parlamentar. Deci, domnul Băişanu a rupt cozonacul de la gura familiei sale pentru a-i face cît de cît fericiţi pe cîţiva oameni cu probleme materiale. Făcînd acest gest de un populism înfiorător, Alexandru Băişanu demonstrează că a greşit partidul şi că locul său este, de fapt, în Partidul Poporului-Dan Diaconescu. Însă, s-ar putea să greşesc, fiindcă nici unul dintre parlamentarii PP-DD de Suceava nu a anunţat că-şi va cheltui salariul pe o lună pentru a bucura cîteva familii care de obicei nu au ce pune pe masă. Totuşi, e posibil ca martorii domnului Dan să facă donaţii, dar fără să spună presei acest lucru. Dacă domnul Băişanu chiar este pătruns de spiritul sărbătorilor şi vrea să fericească nişte oameni, ar fi trebuit să o facă fără tam-tam. Cum, însă, s-a lăudat cu donaţiile pe care le va face, e clar că deputatul PNL urmăreşte un cîştig electoral. Şi că vrea să-l obţină pe spinarea unor oameni necăjiţi. Ceea ce este condamnabil. Menirea deputatului Băişanu nu este aceea de a face pomeni. Alexandru Băişanu trebuie să facă legi pentru ca oamenii să aibă o viaţă decentă şi să nu mai fie nevoiţi să aştepte din an în Paşti cîte un cadou din partea celor care au avut norocul să ajungă în funcţii importante. Alexandru Băişanu trebuie să-i convingă pe colegii săi de partid care se află în Guvern să-şi dea silinţa pentru a schimba lucrurile în bine. Un bine de care să se bucure cît mai multă lume, nu doar parlamentarii care-şi permit să renunţe atît de uşor la salariul pe o lună.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

 

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele