Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

De la „Cîntarea României” la „Criticarea Puterii”

4 februarie 2010

„Pentru viitor, dorim să credem că aportul autorităţilor locale se va concretiza printr-un parteneriat eficient dezvoltării educaţiei prin acţiuni extraşcolare, ţinînd cont de interesul tinerilor pentru toate modalităţile de practică sportivă şi petrecere a timpului liber, şi în cadrul unor evenimente tradiţionale”. Vă întrebaţi, poate, cine a scris acest text cu limba de lemn muiată în cerneală. Ei bine, textul publicat de „Monitorul de Suceava” este semnat de Primăria Cîmpulung Moldovenesc. Nu e clar dacă textul din finalul căruia am citat a fost scris de toţi angajaţii Primăriei sau doar de cel mai învăţat dintre aceştia. Sfîrşitul ca sfîrşitul, dar să vedeţi începutul cum sună: „În absenţa oricăror înlocuitori ai „Daciadei” şi „Cîntării României”, educaţia generaţiei actuale a rămas pe mîna cui vrea sau cui mai poate face ceva sub stindardul partidului aflat la putere. Cine mai poate defini corect termenul educaţiei? De mai bine de 20 de ani, formarea tinerei generaţii este mărul discordiei politice. Cu 6% din PIB şi recomandarea guvernamentală de a nu se mai organiza festivaluri şi zile ale oraşelor şi comunelor cu bani de la bugetul local, şansele sînt minime de a mai atrage tinerii spre valorile pozitive ale unei societăţi cu adevărat sănătoase şi armonioase. Oare nu ştie premierul că această contribuţie a fost mai tot timpul simbolistică sau inexistentă?!”. Uf, greu mi-a fost. Văd că la Cîmpulung Moldovenesc se vînd foarte bine limbile de lemn şi mai observ că sînt unii care duc dorul vremurilor de altă dată cînd toată lumea era scoasă la alergat după mîncare, dar şi în cadrul partidelor de cros, şi la cîntat marile realizări ale conducătorilor iubiţi. Pe de altă parte, comunicatul Primăriei Cîmpulung îi critică pe actualii conducători iubiţi. Vai, dar primarul Constantin Gabriel Şerban este fan declarat al PD-L-ului. Asta înseamnă ori că domnul Şerban s-a lepădat de PD-L şi s-a întors la PNL, ori că cineva vrea să-l pună rău pe primar cu conducerea de partid şi de stat drepţi.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Articolul precedent
Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele