Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Deputatul Băişanu, influenţat de studentul la Teologie Băişanu

8 aprilie 2013

Pentru că printre liberali este la modă acum să demonstreze cît de aproape de popor au rămas ei şi cît de tare s-a îndepărtat de acesta USL-ul lui Victor Ponta, şeful liberalilor suceveni l-a atacat şi el pe primul ministru. Pentru început, deputatul Alexandru Băişanu s-a luat de Victor Ponta pe motiv că a numit-o pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA, spunînd că acesta nu ar avea onoare. În schimb, şeful domnului Băişanu, Crin Antonescu, are al naibii de multă onoare. Domnul Antonescu a spus că nu a fost informat de Victor Ponta în legătură cu decizia sa privind DNA-ul, pentru ca, apoi, să recunoască, dar numai cu jumătate de gură, că a ştiut ce vrea să facă premierul. Însă, Crin Antonescu s-a dat supărat, pentru că domnia sa candidează la preşedinţia României şi trebuie mereu să arate din sprîncene şi din vorbe că el a rămas alături de poporul care are ciudă pe Traian Băsescu şi pe oamenii lui. După aia, Alexandru Băişanu l-a luat pe Victor Ponta pe partea silvico-economico-religioasă. Domnul Băişanu s-a arătat deranjat de propunerea premierului PSD privind rezolvarea problemei care-l frămîntă pe Înaltul Pimen. Este vorba despre cele 166.000 de hectare de pădure pe care le solicită în instanţă Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei tocmai din anul 2000. Arhiepiscopul este preşedintele fundaţiei şi spune răspicat că nu este de acord cu propunerea domnului Ponta ca Biserica din judeţul nostru să primească parte din banii obţinuţi din exploatarea pădurilor administrate de Direcţia Silvică Suceava pentru îngrijirea monumentelor istorice. Domnul Băişanu a declarat: „Dacă domnul Ponta va da aceşti bani către Arhiepiscopie sau fundaţie pentru monumente, atunci deschidem o cutie a Pandorei. Asta pentru că trebuie să ne aducem aminte că acum zeci de ani, cînd Arhiepiscopia, prin fundaţia respectivă, avea aceste păduri, banii care erau scoşi ca profit se duceau şi la biserici, dar şi la monumente, spitale, şcoli şi la oamenii săraci. Nu cred că Biserica şi-ar dori ca o parte din bani să vină doar pentru Biserică. Şi sînt convins că şi-ar dori să meargă şi la sănătate, cultură, învăţămînt, etc.”. Într-adevăr, vechiul Fond Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei folosea banii obţinuţi din exploatarea pădurii şi pentru sănătate, cultură şi acte de caritate. Numai că din vechiul Fond făceau parte reprezentanţi ai Bisericii şi ai unor instituţii publice. În schimb, actualul Fond are în componenţă persoane fizice. Apoi, fluxurile financiare ale vechiul Fond erau controlate cu stricteţe. În schimb, nici în ziua de astăzi nu se ştie ce s-a întîmplat cu banii obţinuţi din exploatarea pădurii pe care Arhiepiscopia Sucevei a primit-o, pentru cîteva luni, de la Guvernul Năstase. În altă ordine de idei, domnul Băişanu are dreptate atunci cînd spune că procesul pentru cele 166.000 de hectare de pădure ar trebui finalizat. Dar, aici ar trebui să intervină coaliţia aflată la putere, din care face parte şi Alexandru Băişanu, printr-o serie de modificări legislative. Apoi, dacă în 13 ani Justiţia nu i-a dat pădurea Fondului înseamnă că nu sînt dovezi în favoarea unei astfel de decizii. Alexandru Băişanu s-a băgat şi el în seamă, pentru că, aşa cum spuneam, e la modă să te iei de Victor Ponta. Dar, şi pentru că, fiind student la Teologie, domnul Băişanu se simte dator să ia partea Bisericii.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele