Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Deputatul Havrici şi lîna oii

6 martie 2018

Sectorul de creştere a bovinelor a murit, trăiască sectorul de creştere a ovinelor! Să trăiască şi să înflorească. Şi să facă bani frumoşi din vînzarea lînii. Deputatul PSD de Cîmpulung Moldovenesc, Emilian Havrici, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, spune că va fi acordată o atenţie deosebită sectorului de creştere a oilor şi a berbecilor: „Vrem să facem la nivel naţional 120 de stîne-tip cu bani guvernamentali. Vrem să facem centre de colectare a laptelui. Vrem să facem centre de colectare a lînii şi de prelucrare superioară. Vor fi nouă centre la nivel naţional, din care unul intenţionăm să-l facem la Suceava. Să aducem lîna, iar din lînă să rezulte şi pulovere, şi pilote, şi saltele, şi tot ceea ce se face la nivel european”. Deci, viitorul sună bine, ca orice viitor povestit de aleşii şi numiţii neamului. Deci, centre de colectare a laptelui de oaie. Ca să colecteze pentru cine? Pentru fabricile de lapte din judeţul Suceava? Care, alea de au intrat în posesia multinaţionalelor, care preferă să importe lapte din alte ţări în loc să cumpere lapte de la fermierii noştri? Şi lîna, lîna pentru ce să o strîngem şi de unde? Statul subvenţionează kilogramul de lînă cu un leu. O oaie tunsă înseamnă două kilograme de lînă care se vînd cu patru lei. Numai că tunsul unei oi costă şapte lei. Deci, un leu în minus la o oaie. Şi dacă se colectează lîna, cine să facă pulovere, pilote şi saltele? Domnul Havrici şi colegii domniei sale? Că fabrici nu mai avem. În cel mai bun caz, lîna ar putea fi trimisă la export, dar pentru asta trebuie să stea cineva să o cureţe şi să o ambaleze. Iar pentru aşa ceva e nevoie de bani. Totuşi, iniţiativa e bună. Dar va avea ea finalitate sau va rămîne doar o intenţie exprimată la televizor de Emilian Havrici? Şi dacă domnul Havrici şi colegii domniei sale au grija oii, ar trebui să se gîndească şi la carnea pe care o dă oaia. Odată cu Brexit-ul, cel mai mare producător de carne de oaie din Europa, Marea Britanie, dispare. Iar piaţa Uniunii Europene ar trebui acoperită de cineva. Dar pînă se scobeşte în nas România îşi extind neo-zeelandezii şi australienii tarabele.

Articolul precedent
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele