Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Deputatul PDL de Suceava, Ioan Balan, îi transmite lui Klaus Iohannis că în politică lucrurile se fac mai nuanţat

29 iunie 2014
Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, a spus că, începînd din 30 iunie, liderii PNL şi PDL trebuie să se aşeze la masa negocierilor, după ce Congresul PNL a ratificat decizia privind fuziunea dintre cele două formaţiuni politice. Domnul Balan, care este coordonatorul acţiunii de fuziune dintre PNL şi PDL în Regiunea Nord-Est, a spus: „Cred că de acum negocierile ar trebui să se desfăşoare la o masă rotundă pentru că a trecut vremea discuţiilor purtate de o parte şi de alta a mesei”. Deputatul Balan a ţinut să sublinieze că decizia ca numele noii fromaţiuni politice să fie PNL a bruiat proiectul de fuziune. Acesta a declarat: „Cînd vrei să construieşti, cred că e bine să te sfătuieşti şi cu partenerii înainte să iei hotărîri care ar putea să bulverseze proiectul de fuziune. Cred că lucruri sensibile, cum ar fi acela de a păstra denumirea unuia şi tot ce ţine de o singură parte, bătute în cuie prin decizie a Congresului, nu prea arată că cele două părţi negociază”. Deputatul de Suceava a adăugat că noul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis, ar trebui să înţeleagă că în politica românească lucrurile se fac mai nuanţat.
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele