Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Distracţia merge mai departe

5 aprilie 2013

„Paşti în Bucovina”, „Crăciun în Bucovina”, „Pelerin în Bucovina” şi „Hora Bucovinei”, adică toate programele turistice inventate de fostul preşedinte PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, vor merge mai departe. Asta, pentru că programele au beneficiat de finanţare din partea Uniunii Europene şi trebuie continuate pentru o vreme. Acum, din banii Consiliului Judeţean Suceava, care în prezent este condus de liderul PSD, Cătălin Nechifor. Domnul Nechifor şi colegii domniei sale au criticat festivismul promovat de domnul Flutur, dar acum n-au încotro şi sînt nevoiţi să meargă pe aceeaşi linie trasată de fostul preşedinte. O linie trasată cu creta pe lîngă brîul întins perfect prin colbul ridicat de papucii gospodarilor veniţi la horă. Chiar dacă aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim, o altă invenţie de-a domnului Flutur, n-a fost niciodată sponsorizată de Uniunea Europeană, Lumina din Israel va veni şi în acest an pe calea aerului, în cadrul programului „Paşti în Bucovina”. Pesemne că actualii şefi ai administraţiei judeţene s-au gîndit că enoriaşii ar putea ofta după evlaviosul Flutur, iar despre ei ar fi putut spune că nu sînt credincioşi. Nici bine nu se va încheia programul „Paşti în Bucovina” că judeţul nostru se va îmbrăca din nou în haine de sărbătoare, pentru că va începe „Hora Bucovinei”. O horă care va fi învîrtită tot la Frasin, locul ales de Gheorghe Flutur pentru această manifestare. Diferenţa este că dacă pe vremea domnului Flutur sunetul trompetelor şi fumul grătarelor se înălţau la cer pentru numai o zi, anul acesta distracţia va ţine două zile. Însă, dacă pe timpul şefiei domnului Flutur la paranghelie participa şi preşedintele României, de la distracţia din zilele de 18 şi 19 mai acesta va lipsi. Nici premierul nu va veni la Frasin. Asta e bine pentru şefii Consiliului Judeţean, fiindcă nu vor fi nevoiţi să apeleze la serviciile lui Dragoş Juravle, specialistul în scris cu oi pe dealuri „Bucovina”.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele