Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Domnu’ ALDE, fii bărbată!

5 iunie 2018

Primarul PNL, Ion Lungu, este atacat de Opoziţie, care la Suceava înseamnă PSD şi ALDE, dar parcă mai tare şi-o ia viceprimarul PNL, Lucian Harşovschi. Cînd de la PSD, cînd de la ALDE. Domnul Harşovschi este bumbăcit de spui că cele două formaţiuni politice au informaţii că viceprimarul va candida la alegerile din 2020 la funcţia de primar şi vor să se asigure că pînă atunci îi fac ferfeniţă imaginea. Ca urmare a votului din Consiliul Local, care a majorat preţul biletului de călătorie cu autobuzele TPL de la 2 lei la 2,5 lei, ALDE s-a năpustit asupra lui Lucian Harşovschi, acuzîndu-l că le ţine spatele maxi-taximetriştilor pirat, care le fură clienţii celor de la TPL şi care, astfel, pierd o grămadă de bani. ALDE a vorbit despre introducerea unui nou bir, cu ajutorul căruia se protejează mafia din transportul public. În replică, viceprimarul a afirmat că administraţia judeţeană a dat autorizaţiile pentru transportul intrajudeţean, că s-au aplicat amenzi şi s-au ridicat plăcuţe de înmatriculare, că legislaţia nu permite să se facă mai mult şi că introducerea noilor sensuri unice îi va obliga pe piraţi să ocolească oraşul. Adevărul e că pirateria e în floare şi că TPL pierde sume importante din cauza microbuzelor care opresc ilegal în toate staţiile de autobuz din oraş. Însă, nu doar din cauza pirateriei TPL-ul o duce greu, salariile angajaţilor fiind mici şi hîrburile de autobuze fiind ţinute cu greu în funcţiune. Din 2011 nu au mai fost majorate preţurile la bilete, iar de atunci preţurile la combustibil şi la piesele de schimb au crescut. Toate s-au scumpit, numai biletul de autobuz a rămas 2 lei. Un litru de combustibil costă la Suceava cît costă şi într-un oraş de aceeaşi mărime din Germania, Franţa sau Italia. Însă, în timp ce la noi biletul este 45 de eurocenţi, în Vest acesta costă cel puţin 1,5 euro. Bun, nu discutăm despre diferenţa dintre salariile de aici şi cele de-acolo, dar TPL-ul trebuie să trăiască pentru a asigura serviciul de transport public, care este atît de necesar. Nu trebuie să fii mare specialist pentru a realiza că fără o scumpire cu 50 de bani a biletului TPL-ul ar fi crăpat. ALDE s-a abţinut de la vot, adică a încercat să fie, aşa, ca românul, imparţial. Însă, faptul că n-a votat împotrivă înseamnă că partidul condus de deputatul Alexandru Băişanu a conştientizat că pentru a ţine societatea de transport public în viaţă e nevoie de majorarea preţului. Însă, a preferat să se plaseze între vagoane, pentru a avea posibilitatea să se bată cu cărămida în piept că nu a fost de acord cu mărirea preţului, dar şi pentru a-i mai arde una peste ceafă lui Lucian Harşovschi. Domnu’ ALDE, data viitoare votează şi matale pentru sau împotrivă şi nu te mai abţine ca un elev de clasa a IV-a căruia îi este ruşine să se ceară la toaletă în timpul orei. Domnu’ ALDE, fii bărbată!

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele