Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Donaţie de calculatoare pentru două asociaţii şi două şcoli

8 noiembrie 2019

Două organizații non-profit și două unități de învățămînt din județul Suceava au primit 60 de calculatoare ca donație, în cadrul primei ediții a programului Dăm Click pe România al Asociației Ateliere Fără Frontiere. Calculatorele au fost livrate Asociației Regionale pentru Educație și Dezvoltare, Asociației Culturale Obcinele Moldoviței din Moldovița, Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului și Școlii Gimnaziale Moara Nica din Moara. Calculatoarele donate sînt folosite în implementarea unor proiecte educaționale. Managerul de Comunicare al Asociației Ateliere Fără Frontiere, Tara Duveanu, a transmis că în cazul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă din Gura Humorului, cele 15 calculatoare primite au fost distribuite către cabinetele de terapii specifice la care au acces aproximativ 300 de elevi cu tulburări din spectrul autist, elevi cu deficiențe mintale moderate și severe și copii cu sindrom Down. La nivel național, asociația a donat 1.000 de calculatoare prin programul Dăm Click pe România.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele