Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Două studente din Suceava, premiate la un concurs de comunicări ştiinţifice

28 mai 2014

Două studente de la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava au cîştigat premii la o competiţie naţională. Prorectorul Ştefan Purici a informat că Oltea Hriţcu şi Amelia Boghean au obţinut premiul II şi, respectiv, III, la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice pentru Studenţi, care a fost organizată de Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Departamentul de Ştiinţele Educaţiei. El a spus că Oltea Hriţcu urmează cursurile de master în „Comunicare Didactică”, iar Amelia Boghean pe cele în „Managementul Instituţiilor Educaţionale”. Prorectorul a adăugat că lucrările celor două studente au fost elaborate sub coordonarea conferenţiarilor universitari doctori Doina Schipor şi Otilia Clipa, de la Universitatea din Suceava.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele