Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Drumul Izvorul Alb – Rarău intră în modernizare

1 octombrie 2019

Drumul județean Izvorul Alb-Rarău intră în modernizare. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, ieri, la predarea amplasamentului către constructor, firma „Calcarul” Pojorîta. El a declarat că vor fi modernizați 7,6 kilometri de drum de la baza pîrtiei de schi și pînă la Pietrele Doamnei din Masivul Rarău. Președintele Flutur a spus că este vorba despre vechiul drum județean pînă la Cabana Rarău, iar proiectul prevede turnarea a două straturi de asfalt. Drumul va fi exclusiv turistic. Primii trei kilometri, pînă la Schitul Rarău, vor fi cu două benzi, iar apoi se va continua cu o singură bandă prevăzută cu refugii de încrucișare. Panta medie a drumului este de 8-9 grade și are porțiuni destul de abrupte. Gheorghe Flutur a subliniat că proiectantul și constructorul au găsit soluții pentru accesul mașinilor mici, a mașinilor de teren și a autoutilitarelor, atît pe timp de iarnă, cît și vara. Gheorghe Flutur a spus: „A durat destul de mult obținerea avizelor de mediu și Natura 2000, dar sînt bucuros că pot aloca o sumă de 4,5 milioane de euro din bugetul CJ Suceava pentru unul dintre cele mai pitorești trasee turistice din Bucovina și din țară. Acest drum va pune în valoare și mai mult pîrtia de schi din Rarău, unde numai în primele trei luni ale acestui an au fost peste 50.000 de turiști. Mulți dintre cei care vor veni la schi vor urca și pe Masivul Rarău”. Președintele CJ a adăugat că drumul asigură circuite cu drumul județean care vine prin Pojorîta și a fost modernizat în primul său mandat, dar și cu șoseaua care merge pe Valea Bistriței spre Chiril. Gheorghe Flutur consideră că investiția va conduce la fluidizarea traficului rutier în zonă, dar și la creșterea numărului de vizitatori în Masivul Rarău. El a mai spus: „Sînt convins că Rarăul va deveni cel mai vizitat templu muntos al Bucovinei”.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele