Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Excepţia Matei Vişniec

27 noiembrie 2018

„Dragi prieteni, aş vrea să vă împărtăşesc un moment de bucurie care vine în viaţa mea ca un ecou din copilărie. În România, cînd aveam 10 sau 11 sau 12 ani, eram fascinat de romanele lui Alexandre Dumas şi mai ales de « Cei trei muşchetari »… Toată copilăria m-am jucat de-a muşchetarii, iar visul meu era să devin D’Artagnan. Şi iată-mă, astăzi, nu muşchetar, ci « cavaler ». Visele au uneori o modalitate specială de a se împlini. Mulţumesc Franţei şi francofoniei, mulţumesc lui Alexandre Dumas şi Ministerului francez al culturii. A servi cultura franceză de care sînt impregnat din copilărie, a construi poduri culturale între Franţa şi România, este o mare onoare pentru mine!”. Aceste rînduri au fost scrise de dramaturgul rădăuţean stabilit în Franţa, Matei Vişniec, şi au fost postate pe pagina oficială a teatrului sucevean, teatru care-i poartă numele. Matei Vişniec nu este singurul român de pe lista celor cărora Ministerul francez al culturii le-a oferit titlul. Matei Vişniec se află într-o companie selectă, alături de Alexandru Zub, Ion Caramitru şi Paul Goma. Şi aceştia sînt doar cîţiva dintre românii care au devenit cavaleri ai artelor şi literelor. Şi-acum am să citesc cîteva dintre numele presonalităţilor din străinătate care au fost decorate de Ministerul francez al culturii: Carla Bruni, Marion Cotillard, Marlene Dietrich, Celine Dion, Gregory Peck şi Uma Thurman. O listă grea de tot. O listă care obligă şi mai mult teatrul sucevean. Pe de altă parte, după modesta mea părere, e totuşi cam mult să accepţi ca un stadion, un cinematograf, un teatru sau o stradă să-ţi poarte numele atîta timp cît eşti în viaţă. Însă, eu cred că trebuie permisă şi cîte o excepţie. Iar Matei Vişniec cam merită să se numere printre excepţii. Că doar are o carieră de excepţie, nu-i aşa?

Articolul precedent
Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele