Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Fundația Egger sprijină învățămîntul sucevean

30 ianuarie 2018

În perioada 2016-2017, Fundația Egger a achiziționat echipamente moderne pentru zece laboratoare de fizică, un laborator de automatizări și un laborator de electronică, din cadrul a zece licee sucevene. Printre unitățile de învățămînt beneficiare se numără colegiile „Ștefan cel Mare”, „Spiru Haret” și „Dimitrie Cantemir”, din Suceava, Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei și Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Potrivit unui comunicat al Fundației Egger, noile echipamente, în valoare de peste 50.000 de euro, stimulează capacitatea de învățare a elevilor și dezvoltarea unor abilități practice. Conform sursei citate, „elevii au astfel posibilitatea să cerceteze probleme și să testeze soluții, să efectueze experimente care le dezvoltă spiritul de observare și capacitatea de a înțelege esența obiectelor și fenomenelor”. Proiectul denumit „Echipamente moderne pentru laboratoarele liceelor” a fost coordonat de fostul rector al USV, Adrian Graur, actualmente conducător de doctorat la Departamentul de Calculatoare, Automatică și Electronică al Universității sucevene.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele