Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Garda moare, dar nu se predă

25 iunie 2009

Ioan Sănduleac va susţine astăzi concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Gărzii Financiare Suceava. Conform înţelegerii din cadrul coaliţei PD-L-PSD la nivel local, şefia Gărzii Financiare trebuie să-i aparţină Partidului Social Democrat. În urmă cu cîteva săptămîni, PSD a mai trimis un om la Bucureşti la concursul pentru ocuparea funcţiei, însă acesta s-a întors învins. Dragoş Ungureanu, căci despre el este vorba, n-a fost învins de un alt candidat, ci de propria lui neştiinţă. Ca să fiu corect, o să spun că fostul viceprimar al Siretului, Dragoş Ungureanu, a fost învins şi de propriul său partid care, dacă l-ar fi vrut într-adevăr şef, l-ar fi ajutat să devină. Doar se ştie că toate concursurile astea pentru ocuparea funcţiilor de conducere din cadrul instituţiilor de stat şi de privit pe geam sînt aranjate politic. Iniţial, domnul Ungureanu se visa subprefect, dar pînă la urmă a trebuit să se mulţuemască cu postura de candidat la şefia Gărzii Financiare Suceava. Ca să scape de gura domnului Ungureanu, un vechi membru de partid, PSD-ul l-a nominalizat pe acesta drept candidat la şefia Gărzii, dar atît. Acum Dragoş Ungureanu nu mai poate comenta fiindcă partidul i-ar putea spune imediat: „Băi, omule, noi am vrut să te-ajutăm, dar dacă tu n-ai fost bine pregătit din punct de vedere profesional…”. Sanchi. La concursul la care domnul Ungureanu s-a prezentat degeaba a fost prezent, dar cu folos, Ionuţ Vartic, omul PD-L-ului. Fiindcă, aşa cum spuneam, PSD-ului trebuie să-i revină şefia Gărzii Financiare Suceava, domnul Vartic, fost şef al instituţiei, s-a băgat pentru concursul de adjunct. Şi l-a luat. Dar, pentru că Dragoş Ungureanu a dat chix şi pentru că instituţia nu putea rămîne fără şef de şef, Ionuţ Vartic a primit şi funcţia de şef principal, evident, cu titlu interimar. Un om care a văzut multe la viaţa lui mi-a spus o dată că cel mai mult rezistă în funcţii directorii inerimari. Este de notorietate faptul că Ionuţ Vartic are o puternică susţinere în PD-L, cel puţin într-o anumită parte a acestui partid. Totodată se ştie că, la Suceava, PSD nu prea vrea să se certe cu PD-L. Ce vreau eu să spun este că dacă, Ioan Sănduleac, om trimis la concurs de PSD, va lua examenul, înseamnă că acesta este un pesedist „vopsit” care va fi şef la Garda Financiară doar cu numele. Pentru că, nu-i aşa?, Garda a fost, este şi trebuie să rămînă la PD-L. Fiindcă, nu-i aşa? (pentru a doua oară), Garda moare, dar nu se predă. Nu se predă în braţele PSD-ului.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele