Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Gheorghe Flutur, rol important în filmul PSD

28 mai 2018

La evenimentul PSD de mare amploare şi-a făcut loc şi preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. În filmul vizitei ministrului PSD al Sănătăţii, Sorina Pintea, a prins un rol important şi Gheorghe Flutur. În rolurile principale a fost toată floarea cea vestită a PSD-ului, în frunte cu preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, cel care a adus-o la Suceava pe Sorina Pintea. Printre petale s-au numărat deputatul PSD Alexandru Rădulescu, prefectul PSD, Mirela Adomnicăi, şi subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, social-democratul Tiberiu Brădăţan. Prima parte a filmului a rulat la viitorul spital din Fălticeni, pe care doamna ministru l-a vizitat, s-a minunat cînd a văzut ce mare e şi cît de bine a fost făcut, iar continuarea a avut loc la Spitalul Judeţean Suceava, instituţie medicală aflată în subordinea Consiliului Judeţean. Aşadar, nu e de mirare că în cea de-a doua parte a peliculei a apărut şi domnul Flutur, acesta fiind şeful administraţiei judeţene. Dar se pare că pentru Gheorghe Flutur s-ar fi găsit un rol în filmul regizat şi realizat de PSD chiar dacă spitalul nu ar fi fost al Judeţului, şi asta pentru că Sorina Pintea a spus de faţă cu multă lume de la Spitalul Judeţean că este prietenă cu acesta. O declaraţie care, probabil, nu i-a căzut bine florii cea vestite a PSD-ului. Doamna Pintea a afirmat că o leagă o prietenie de domnul Flutur de pe vremea cînd dumneaei era director economic al Direcţiei Silvice Maramureş, iar dumnealui era ministru al Agriculturii. Domnul Flutur era pe atunci membru PNL, iar doamna Pintea trebuie măcar să fi simpatizat cu PNL-ul, fiindcă altfel nu ar fi avut ditamai funcţia într-o instiuţie de stat. Astăzi, Sorina Pintea este la PSD, iar Gheorghe Flutur este tot la PNL, dar după o lungă excursie prin PL-D şi, apoi, PDL. Deci, nimic nu se pierde în politica românească, totul se transferă. Şi cine a apucat să fie şef, şef rămîne, azi la un partid, mîine la altul, şi joacă în aceleaşi filme.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele