Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Inundaţii: Prefectura Suceava mai vrea încă 5,46 milioane de lei

17 iulie 2018

Prefectura Suceava a solicitat noi fonduri de la Guvern pentru remedierea pagubelor provocate de inundațiile din această vară. Este vorba despre 5,46 milioane de lei. Săptămîna trecută, Guvernul a alocat întreaga sumă solicitată pentru reparații la drumurile județene afectate de inundații, respectiv 5,48 milioane de lei. Pe 16 iulie, prefectul Mirela Adomnicăi a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență într-o ședință extraordinară pentru a aproba raportul de sinteză în care sînt centralizate alte pagube raportate după inundații, care se cifrează la 4,78 milioane de lei. La acestea se adaugă pagubele produse pe drumuri județene, inclusiv cele provocate de alunecările de teren de pe Trans Rarău. Conform Instituției Prefectului, prezent la reuniune, vicepreședintele Consiliului Județean Viorel Seredenciuc a mulțumit Prefecturii pentru contribuția avută în ceea ce privește obținerea fondurilor pentru reparații la drumurile județene și a remarcat rapiditatea cu care au fost evaluate pagubele și au fost aprobate despăgubirile pentru remedierea lor. Săptămîna trecută, Prefectura a mai solicitat Guvernului 36,4 milioane de lei pentru remedierea distrugerilor provocate de inundații la infrastructura județului. Ploile abundente şi viiturile create au produs pagube în 62 din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele