Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Top Magazin

Iubire, ghiocel de porţelan

3 martie 2009

Dacă dragoste nu e, nici primăvară nu e

Primăvara este prin excelenţă anotimpul iubirii. Calendarul e plin de evenimente menite să celebreze iubirea şi amintesc de Ziua Îndrăgostiţilor, Dragobete, Ziua Femeii. Nu degeaba există proverbul suedez care spune că „O viaţă fără iubire este asemenea unui an fără primăvară”.
Pentru mine sînt motive în plus să consider că primăvara este anotimpul iubirii, mai multe întîmplări petrecîndu-se în viaţa mea de-a lungul mai multor primăveri. L-am cunoscut pe cel care avea să-mi fie soţ doar peste cinci luni într-o zi de februarie. El este născut într-o zi de februarie. Cum, februarie nu este lună de primăvară? Dar ghiocelul, simbolul primăverii, nu scoate capul din pămînt încă din luna februarie? Fiul nostru Luca, iubitul nostru Luca, este născut într-o zi de martie. Cred că sînt suficiente semne în favoarea declarării primăverii ca fiind anotimpul iubirii, nu? Cel puţin în familia noastră.
Toate cele despre care v-am scris alcătuiesc o poveste de dragoste care-şi scrie istoria. Ne pregătim pentru un eveniment important, pe care-l aşteptăm cu mare nerăbdare: în martie, Luca împlineşte un an. Va fi mare sărbătoooooooooare, mare! Năşica şi năşelul o să-i taie moţul finului Luca, în vreme ce mami şi tati se întreabă ce o să aleagă micuţul de pe tavă…Tati ar vrea să aleagă mingea, pentru că-l vrea campion mondial la… handbal. Mami nu are nici o preferinţă, pentru că ar vrea ca Luca să aleagă singur ce-o să facă atunci cînd va fi mare. În orice caz, va fi încă un moment special în care vom celebra iubirea. Dar nu cumva asta facem în fiecare zi? De fiecare dată cînd ne zîmbim, cînd ne îmbrăţişăm, cînd ne ascultăm unul pe celălalt, cînd ne spunem „te iubesc!” sau chiar „iartă-mă!”?
Toţi avem ideile noastre despre iubire şi nu vreau să filozofez pe tema asta. Cred că, în esenţă, toţi ne dorim să iubim şi să fim iubiţi. Important este să nu lăsăm să treacă prea multe zile în care, de pildă, din cauza crizei financiare sau a crizelor de personalitate, să uităm să spunem „te iubesc” sau chiar „iartă-mă”, pe scurt, să celebrăm iubirea. Pentru că, orice ar fi, cum zicea Murphy: „E mai bine să iubeşti şi să pierzi, decît să nu iubeşti deloc”.

Adriana Dascălu-Bulină
Redactor Radio Top, Jupânu’ şi IntermediaTV

Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele