Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

La decorări înainte, la anchete înapoi

29 iulie 2019

Chiar dacă Suceava nu are o Piaţă a Victoriei şi nici o echipă de fotbal de liga I cu suporteri mereu puşi pe scandal, Jandarmeria Suceava iese în evidenţă. Din păcate pentru această instituţie, iese cu chestiuni care nu o pun într-o lumină favorabilă. Cel mai recent a fost cazul celor doi jandarmi care s-au întîlnit cu ursul la Broşteni. Un jandarm a fost rănit, celălalt a împuşcat ursul şi i-a anunţat moartea, cadavrul ursului a dispărut. Apoi, a urmat incidentul de la Vatra Dornei cu presupusul pedofil violent căruia o jandarmeriţă i-a dat cu spray în nas, după care bărbatul a murit. Rugată să comenteze cele două evenimente, Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava, a spus că aşteaptă rezultatele anchetelor efectuate de cei în drept. Corect răspunsul. Pe de altă parte, întrebată în legătură cu sentimentele care au încercat-o urmărind imaginile cu lupta dintre jandarmi şi presupusul pedofil de la Dorna, prefectul a spus: „Nu-mi permit să vorbesc despre sentimente. Sînt instituții cu competențe în acest sens și toată lumea trebuie să respecte ce stabilesc aceste instituții, indiferent de sentimente și simpatii”. Corect răspunsul. Însă, chiar sentimentele trebuie total date la o parte pentru a face loc numai regulamentalor şi legilor după care se ghidează instituţiile? Instituţiile greşesc şi ele, mai ales cele de forţă. S-a observat asta în numeroase rînduri. Apoi, şi instituţiile de forţă sînt sub tirul criticilor opiniei publice, uneori nemeritat. Poate că trebuie schimbate lucruri, poate că instituţiile astea nu trebuie să rămînă încremenite în proiect şi poate că unele dintre regulile după care-şi desfăşoară activitatea sînt greşite din start. Or, lucrurile trebuie corectate, iar unul dintre cei care poate face asta este prefectul. Cu mai multe sau cu mai puţine sentimente, prefectul Adomnicăi ar fi trebuit să facă, dacă nu a făcut deja, o anchetă separată referitoare la cele două evenimente. O anchetă care să se încheie cu un raport pe care prefectul de Suceava, care este un fel de premier al judeţului, să-l trimită premierului României. Activitatea prefectului Mirela Adomnicăi nu ar trebui să se rezume doar la decorarea jandarmilor la ceas de sărbătoare. O activitate care am văzut că tare-i mai place.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele