Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

La plecarea lui Bogdan

28 noiembrie 2019

M-am gîndit că nu ar fi frumos din partea mea să-l las pe Bogdan Bicsi să plece din lumea asta fără a-mi lua rămas bun de la el, aşa cum pot şi eu. Şi pentru că nu ştiam ce să scriu, m-am apucat să caut un text mai vechi în care personajul principal să fie cel care s-a stins din viaţă la numai 53 de ani, ca urmare a unui infarct. Astfel, am dat peste un articol pe care l-am scris în iulie 2016 şi care se intitulează „Videanu cel Bun şi Bicsi cel Rău”. Şi-acum textul: „Da, este adevărat, uneori viaţa bate filmul. M-am convins din nou, săptămîna trecută, după ce am văzut pe internet nişte fotografii în care consilierul local al PNL Suceava Bogdan Bicsi apare în ipostaze halucinante. Într-una dintre imagini, fostul viceprimar al municipiului Suceava simula o executare în stil ISIS. Consilierul apărea cu o drujbă în mînă, iar la un metru distanţă de el se vedea un tînăr în genunchi, legat cu o sfoară, cu capul pe un butuc, aşteptînd, chipurile, să fie decapitat. Fotografiile au fost publicate pe Facebook, dar nu de Bogdan Bicsi, ci de prietenii acestuia. Imaginile au fost preluate de presă şi s-a creat ditamai tămbălăul. Păreriştii de la televiziunile naţionale au tăbărît pe subiect precum vulturii pe pradă şi au bătut toba ore în şir, pînă cînd marele PNL a anunţat excluderea din partid a consilierului de la Suceava. Anunţul a fost făcut, pe de o parte, prin viu grai de co-preşedinta Alina Gorghiu, în direct, la B1 TV, şi, pe de altă parte, printr-un comunicat de presă. Iată conţinutul acestuia: « Partidul Naţional Liberal se delimitează de comportamentul manifestat de consilierul PNL Mihai-Bogdan Bicsi în urma unor fotografii ofensatoare postate pe o reţea de socializare. Conducerea Organizaţiei PNL Suceava a propus forurilor statutare excluderea acestuia din Partidul Naţional Liberal. Propunerea de excludere urmează să fie validată în următoarea şedinţă a filialei. PNL dezaprobă ferm astfel de comportamente şi atitudini ». Şi acum, dacă-mi permiteţi să intervin şi eu, cred că Bogdan Bicsi a greşit şi că a pătat imaginea partidului. Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb de ce PNL nu a dat dovadă de fermitate şi corectitudine şi în alte cazuri, care mie mi se par mai grave decît glumiţele nesărate ale unui consilier de la Suceava. Mă întreb dacă PNL nu ar trebui să ia distanţă faţă de Adriean Videanu, care este cercetat de DNA în mai multe dosare, şi care e văzut toată ziua pe la sediul PNL din Modrogan. După umila mea părere, imaginea PNL este şifonată mai tare de prezenţa domnului Videanu la sediul central al partidului decît de pozele cu domnul Bicsi de la Suceava”. În cîteva ore indignaţii de la Bucureşti s-au potolit, lumea s-a luat cu altele, iar Bogdan Bicsi a rămas şi în PNL, şi în Consiliul Local Suceava. Acest lucru s-a întîmplat pentru că l-a protejat primarul şi preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Ion Lungu, care aprecia activitatea acestuia în Consiliul Local. Şi în intervenţia telefonică de la Radio Top de după decesul lui Bogdan, primarul a afirmat că i-a plăcut de acesta pentru că avea principii şi pentru că argumenta toate deciziile sale, pro sau contra. Bogdan a fost un rebel cu o inteligenţă cu mult peste medie, pe care mulţi nu au ştiut sau nu au căutat să-l înţeleagă. Şi a mai fost un amic de nădejde. Dumnezeu să te odihnească, Bogdan.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele