Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Liberalii Mihalescul şi Sighiartău la PSD, o şansă pentru copii

15 ianuarie 2020

Era februarie 2019, iar PNL nu făcea economie de efort în lupta sa cu Ciuma Roşie. Una dintre lupte o duceau liberalii pentru majorarea alocaţiilor copiilor. La un momentdat, deputatul PNL de Rădăuţi, Dumitru Mihalescul, obosit, dar mulţumit a anunţat că bătălia a fost cîştigată. Conform soldatului credincios Mihalescul, oastea liberală a fost condusă de neînfricatul secretar general al PNL, deputatul de Bistriţa Robert Sighiartău. Iată anunţul victorios rostit de luptătorul Mihalescul: „Prin votul parlamentarilor opoziției am obținut un succes enorm pentru circa 4,1 milioane de copii. Alocația de stat pentru copii se va majora de la 1 martie 2019. Mă bucur enorm, însă nu este numai succesul nostru faptul că am reușit să impunem acest lucru în ciuda împotrivirii celor din PSD și ALDE. Este succesul tuturor copiilor din România, iar pentru cele mai multe familii din România această creștere va fi deosebit de importantă”. De curînd, premierul PNL al României, Ludovic Orban, spunea aşa: „Noi sîntem puși  în situația de a găsi bani, pentru că nu există fonduri.  Soluția pe care vom merge este aceea de a proroga termenul de intare în vigoare a legii pînă cînd vom avea resursele bugetare. Discuțiile pe care le-am avut cu președintele converg spre această soluție”. În declaraţia sa domnul Orban se referea la amînarea creşterii alocaţiilor pentru copii, alea care fuseseră mărite anul trecut de neînfricaţii luptători ai PNL, după cum am aflat de la deputatul Mihalescul. Şi-acum ce-ar fi de făcut? Păi, după modelul oferit în 2019 de penelişti, ar trebui să iasă şi să se războiască pentru drepturile copiilor pesediştii. Numai că, din nefericire pentru copii, PSD-ul nu are nişte luptători atît de neînfricaţi şi de determinaţi ca domnii Mihalescul şi Sighiartău. Ar fi două soluţii pentru ca alocaţiile să crească acum, aşa cum a hotărît Parlamentul: ori să treacă PNL-ul în opoziţie, ori să-i transfere PSD-ul pe Dumitru Mihalescul şi Robert Sighiartău.

Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele