Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Măcar un pahar cu apă, domnule prefect!

7 august 2014

Şi-acum un avertisment de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava: „Inspectorii de muncă vor dispune sistarea pînă la remedierea deficienţelor a activităţii agenţilor economici care încalcă grav prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile obligatorii de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme”. Printre altele, angajatorii trebuie să le asigure suficientă apă de băut celor care lucrează la temperaturi ridicate. Şeful ITM Suceava, Romeo Butnariu, spune că amenzile pentru cei care n-au grijă de oameni au o valoare cuprinsă între 1.500 şi 2.500 de lei. Oameni sînt şi cei care sînt invitaţi, în fiecare lună, la şedinţele Colegiului Prefectural. La întîlnirile astea participă toţi şefii instituţiilor publice descentralizate sau trimişi ai acestora. În cadrul şedinţelor, prin rotaţie, se prezintă activitatea instituţiilor. Unii dintre cei care trebuie să citească rapoartele în faţa a 30-40 de oameni sînt emotivi şi încep să se înroşească mai ceva ca un reşou băgat în priză. Fierbinţeala de pe obraji contribuie la creşterea temperaturii din sala de şedinţă, care şi aşa este ridicată din cauza căldurii de afară şi a respiraţiei celor care doar cască gura ori aşteaptă cu nerăbdare să le vină rîndul la cuvînt. La şedinţele astea prezidate de prefectul de Suceava, Florin Sinescu, pe masa lungă nu este nici măcar o sticlă cu apă pe care s-o dea din mînă în mînă musafirii acestuia. Despre ceaiuri, cafele sau covrigei nici nu poate fi vorba. Evident, domnul Butnariu nu-l poate amenda pe domnul Sinescu pentru că nu poate, dar şi dacă ar putea nu ar îndrăzni să o facă. Însă, Romeo Butnariu sau altcineva ar trebui să-i spună lui Florin Sinescu că normal este ca atunci cînd ai musafiri pe căldurile astea e frumos, dar mai ales sănătos, să le oferi măcar cîte un pahar cu apă. Merge şi apa de la robinet în caz că Prefectura Suceava e săracă şi nu are bani de apă îmbuteliată.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele