Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

MAI, apel umanitar pentru poliţistul Sfichi

12 decembrie 2017

Ministerul Afacerilor Interne şi Corpul Naţional al Poliţiştilor au lansat un apel umanitar pentru a-l ajuta pe poliţistul sucevean Dan Ciprian Sfichi, rănit grav la cap cu o sabie în timpul unei misiuni şi au deschis un cont în care pot fi făcute donaţii. MAI a transmis că: „Ciprian a dovedit, pînă acum, că este un adevărat luptător! A trecut cu bine peste primele intervenţii chirurgicale, iar evoluţia sa este pozitivă. Colegii, dar şi persoane care nu l-au cunoscut, au demonstrat că omenia este un atribut al românilor. Mobilizarea pentru donarea de sînge a fost impresionantă! Lupta pe care Ciprian o va duce în continuare va fi una de lungă durată. Împreună îl putem ajuta pe colegul nostru în această bătălie. Pe lîngă rugăciunile şi gîndurile noastre bune, ajutorul poate consta şi din lucruri lumeşti”. Contul în care se pot face donaţii este: RO71BRDE340SV15605983400, deschis la BRD pe numele Sfichi Dan Ciprian. Polițistul a fost supus unor operații la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași, unde este internat la Terapie Intensivă. Agentul șef adjunct Dan Ciprian Sfichi de la Serviciul de Acțiuni Speciale Suceava a fost rănit grav la cap și la braț cu o sabie în timpul unor percheziții efectuate marțea trecută, la Rădăuți, într-un dosar de trafic de droguri. Dan Sfichi are 35 de ani și provine dintr-o familie de polițiști. El lucrează de 12 ani în Poliția Română, este căsătorit și are două fete de 3 şi, respectiv, 5 ani. Agresorul, Alexandru Huțuleac, a fost arestat.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele