Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Marga: Este nevoie de revizuirea criteriilor de selecţie a liderilor

3 mai 2018

În opinia lui Andrei Marga, fostul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj, România nu are legătură cu meritocraţia şi pentru ca să se ajungă la o reconciliere naţională este nevoie de revizuirea criteriilor de selecţie a liderilor. Domnul Marga a declarat în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava: „Trei intelectuali români au avut o percepţie foarte clară asupra faptului că România a părăsit meritocraţia. Primul este cea mai cultivată personalitate a Clujului interbelic, Virgil Bărbat, un tînăr venit de la Buzău. El a spus simplu că în România mai întîi ajungi în funcţie şi apoi te proclamă specialist. În alte ţări este complet invers. La noi, dacă ne uităm în evaluări, toţi devin foarte voluminoşi ca valoare după ce au funcţii. Relaţia aceasta nu merge. Constantin Brâncuşi a spus că în România sînt prea mulţi „diştepţi” în viaţa administrativ – politică, care produc camelotă, (..) nu mai ştia prea bine româneşte. A spus că sînt prea mulţi ajunşi în funcţie care produc camelotă, adică lucruri prost făcute, de mîntuială. Al treilea, Liviu Rebreanu, care a spus că necalificarea de la deciziile României a produs decizii foarte greşite. Părerea mea este că nu se va face un pas spre reconciliere fără această revizuire a criteriilor de selecţie a liderilor”.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele