Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Merită de încercat

3 decembrie 2018

Patinoarul artificial din Suceava s-a redeschis ieri, de Ziua Bucovinei. Pînă duminică, 2 decembrie, intrarea este gratuită. Foarte frumos şi foarte bine. Ştirea cu privire la redeschiderea patinoarului a fost difuzată alaltăieri şi s-a bazat pe o declaraţie făcută de viceprimarul Marian Andronache, care a anunţat şi programul de funcţionare. Însă, o astfel de ştire nu ar fi trebuit să existe. Şi nu ar fi existat dacă patinoarul ar fi fost acoperit. Fiind acoperit acesta nu ar mai fi fost închis şi apoi redeschis. Ar fi fost închis doar pentru mici revizii de cîteva zile. Vestea bună e aceea că există cel puţin un consilier local care se încăpăţînează să solicite municipalităţii alocarea de fonduri pentru acoperirea patinoarului. Ovidiu Milici mi-a spus în urmă cu două zile că a cerut Primăriei să dea bani pentru aşa ceva şi că o va face pînă cînd proiectul va fi demarat. Numai că domnul Milici este consilier ALDE şi mai are numai doi colegi de partid. Ceilalţi aleşi locali sînt de la PNL, PSD şi PMP. Teoretic, ALDE se află în alianţă cu PSD, însă practic la Suceava lucrurile nu stau chiar aşa. Adică, ALDE şi PSD nu votează la fel de fiecare dată. Şi nici cu PNL-ul nu se are ALDE prea bine, pentru că PNL-ul are majoritatea împreună cu PMP şi nu are nevoie de voturile domnului Milici şi ale celor doi colegi ai săi. Dar are ce căuta politicul în povestea cu acoperirea patinoarului? Păi, are. Primarul PNL, Ion Lungu, este cel care ştie cel mai bine pe ce se poate baza. La bani mă refer. Apoi, primarul are o serie de priorităţi. Evident, primarul va dori să aloce fondurile pentru proiecte care sînt cerute de cît mai mulţi cetăţeni. De aceea, dorinţa lui Ovidiu Milici ar trebui dublată de o susţinere a publicului. Dacă domnul Milici vrea într-adevăr să-l convingă pe primar de necesitatea proiectului ar trebui să posteze pe pagina sa de Facebook un text prin care să ceară cît mai multe adeziuni la propunerea sa privind acoperirea patinoarului artificial. Sau ar mai fi o soluţie: să-i convingă pe sucevenii din zona patinoarului să ceară acoperirea acestuia cu fonduri din cadrul programului primarului Lungu privind consultarea populaţiei. Vă reamintesc că pe pagina de internet a primăriei este o secţiune dedicată proiectelor solicitate de suceveni. Primăria pune la dispoziţie 10 proiecte a cîte 100.000 de euro şi aşteaptă propuneri pentru acestea din partea cetăţenilor. Merită de încercat.

Articolul precedent
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele