Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Minerii suceveni şi aşa-zisul stat de drept

14 noiembrie 2018

Nimeni nu o spune cu voce tare, însă se lucrează intens la crucea care urmează să fie pusă la căpătîiul minei de uraniu de la Crucea. Angajaţii de la mina suceveană au declanşat o grevă fiind nemulţumiţi că nu au primit salariile pe septembrie. Responsabilii sau mai bine zis iresponsabilii care se ocupă sau mai bine zis nu se ocupă de acest sector de activitate susţin că se fac eforturi pentru rezolvarea situaţiei. Numai că iresponsabilii care nu se ocupă de acest sector de activitate atrag atenţia că se lucrează pe stoc şi că pentru a se face rost de bani trebuie vîndută cantitatea de uraniu deja extrasă. Nu o spune nimeni cu voce tare, însă se doreşte şi distrugerea acestei ramuri a economiei româneşti, una dintre puţinele care mai mişcau. România, o slugă, şi nu un partener al Vestului, se execută imediat ce primeşte cîte un ordin din străinătate. Pe lîngă slugărnicie este vorba şi despre incompetenţă. În funcţiile de decizie ajung cumătrii sau oameni de partid, şi nu cei care se pricep să facă lucruri bune. Apoi, România este preocupată numai de statul de drept. Puțini dintre cei care umblă cu statul de drept în gură sau care-l apără orbeşte ştiu ce este acela cu adevărat. Mai sînt şi şmecherii, care se folosesc de sintagma stat de drept pentru a-şi face ei interesele personale şi de grup. Toată lumea din lumea asta largă se preocupă de lucruri importante, numai noi ne certăm ca proştii de la anticorupţie şi de la statul de drept. Ne ţin unii ocupaţi cu sloganuri şi cu manipulări ordinare în loc să construim şi să ne unim. Pentru aşa-zisul stat de drept se consumă energii şi iese lumea în stradă, dar pentru mina de la Crucea şi pentru minerii de acolo nu face nimeni nimic. Nu sînt bani pentru salariile minerilor pînă nu se vinde uraniul de pe stoc, dar sînt bani pentru salariile uriaşe şi pentru pensiile babane ale celor care sînt aşa-zisul statul de drept sau care apără aşa-zisul stat de drept. Pentru toţi aceştia din urmă există oricînd bani fără să trebuiască să se vîndă ceva. În afară de ţară.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele