Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Nechifor vrea spital militar de campanie la Suceava

24 martie 2020

Liderul Pro România Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, susține intrarea în carantină a Sucevei pentru trei săptămîni, dar și amenajarea în oraș a unui spital militar de campanie. El a făcut anunțul după închiderea temporară a Spitalului Județean din cauză că zeci de cadre sanitare s-au îmbolnăvit de COVID-19. Deputatul Nechifor a declarat, prin telefon, la Radio Top: „Nu e timp de joacă. Au lălăit-o trei săptămîni și au scăpat situația de sub control. Și-acuma, dacă mai stăm să facem seminarii și colocvii și găsim soluții de nu știu care greșim fundamental. Și-atunci, Suceava e scăpată de sub control, clar. Trebuie să iei măsuri foarte curajoase, foarte dure. Am cerut spital militar de campanie, de îndată”. Parlamentarul Pro România a adăugat că normal ar fi ca Armata și Internele să preia județul, pentru că actualii conducători sînt depășiți în condițiile în care, spune el, „primarul Sucevei, Ion Lungu, e-n izolare (n.r. – după confirmarea unui caz de coronavirus la o angajată a municipalității), la Prefectură nu e mișcare, iar de la Consiliul Județean n-am auzit nimic de săptămîni”. Cătălin Nechifor a mai spus că nu are nici o emoție că lumea nu ar îmbrățișa chestiunea legată de închiderea temporară a Sucevei și a subliniat că dacă Armata și Internele nu blochează transporturile, plimbările și mișcarea în comunitate, atunci riscul este uriaș. El apreciază că spitalul militar de campanie ar putea fi amenajat fie în săli de evenimente, fie în săli de sport, precum cea de la Liceul cu Program Sportiv ori cea de la Școala „Ion Creangă”.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele