Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Nou protest la APIA Suceava

22 noiembrie 2017

Aproximativ 20 de angajați ai Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA Suceava au protestat, din nou, astăzi, pentru a doua oară în ultima vreme, în fața instituţiei. Oamenii continuă să fie nemulțumiți din cauză că Legea salarizării le va diminua salariile cu 30% începînd cu 1 ianuarie 2018. Măsura îi vizează doar pe angajații din teritoriu, nu și pe cei din APIA central. Protestatarii aveau hîrtii cu mesaje de genul „Noi nu cerșim, noi ne apărăm drepturile”, „Și noi sîntem fii de fermieri, și noi sîntem de la țară” sau „APIA teritorial nu trădează fermierii”. La fel ca săptămîna trecută, șeful APIA Suceava, Eugen Mogoș, nu a participat la protest. El a trecut prin dreptul manifestanților și i-a salutat. O delegație de la APIA Suceava a participat, tot astăzi, la protestul din fața Ministerului Agriculturii. Potrivit președintelui Federației Sindicatelor din APIA, Octavian Mateescu, salariile angajaților APIA din teritoriu vor scădea cu sume cuprinse între 700 și 2.800 de lei. În prezent, un funcţionar APIA pe post de execuţie are un salariu net de aproximativ 4.000 de lei.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele