Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Noua investiţie a Spitalului Judeţean, apreciată de Klaus Iohannis

16 octombrie 2019

Prezent la inaugurarea noului ambulatoriu al Spitalului Județean Suceava, președintele Klaus Iohannis a apreciat că această investiție reprezintă un model de bune practici. Totodată, el a felicitat autoritățile locale pentru această realizare. Preşedintele a spus: „Am rămas plăcut impresionat de ce am văzut la Suceava. Un ambulatoriu nou construit de la zero cu dotări performante și, lucrul cel mai important, cu oameni foarte dedicați și foarte bine pregătiți, o realizare a administrației locale și cred că acest exemplu trebuie considerat și propagat ca și un exemplu de bune practici. Aici a reușit administrația județeană împreună cu administrația Spitalului Județean și cu sprijin și de la Primăria Suceava să realizeze o performanță pentru România, în sensul că au crescut dotarea, pregătirea generală, și au reușit să atragă medici foarte mulți tineri ca să lucreze în acest spital public. Pe scurt și trăgînd linie, felicitări domnule președinte Gheorghe Flutur, domnule manager Rîmbu și tuturor celor care au fost implicați în proiect și le doresc foarte mult succes tuturor celor care lucrează aici în spital”. Klaus Iohannis a adăugat: „Am întîlnit oameni care realmente cred că pacientul trebuie să fie în centrul atenției în sistemul de sănătate publică din România și m-am bucurat foarte mult. Este un lucru extraordinar dacă tot mai mulți înțeleg acest lucru”. Valoarea investiției se ridică la 7,3 milioane de euro. Ambulatoriul a fost construit cu fonduri europene, iar finanțarea pentru dotările de ultimă generație a fost asigurată din bugetul propriu al spitalului, de la bugetul Consiliului Județean și din bugetul local al Sucevei. Fiecare secție a spitalului dispune în ambulatoriu de cabinet de consultații, sală de așteptare, sală de tratament și de pansamente, spații administrative și grupuri sanitare. Cabinetele de consultații pentru copii sînt separate de cele pentru adulți.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele