Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Nu anulezi distracţia, te tai de la porţie

1 august 2018

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, spune că nici pomeneală ca banii pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor să fie alocaţi pe criterii politice. Adică, banii nu ajung mai repede şi mai mulţi în localităţile cu primari PSD şi ALDE. Conform doamnei Adomnicăi, care a fost numită în funcţie de Guvernul PSD, fondurile se alocă numai ţinîndu-se cont de gravitatea situaţiei şi de necesitatea şi urgenţa investiţiilor. Însă unul dintre primarii PNL, cel de la Dolhasca, Decebal Isachi, s-a plîns că a primit prea puţine fonduri de la Guvern şi de aceea a decis să anuleze sărbătoarea dedicată zilelor localităţii, iar banii rămaşi astfel să-i folosească pentru lucrări de reparaţii. Şi aici vin şi zic ce-a spus doamna Adomnicăi, deci ce-a spus dumneai, nu ce cred eu. Conform prefectului de Suceava, urmează ca Guvernul să dea o nouă hotărîre în care să se facă referire numai la drumurile neclasificate. Cum ar veni, Guvernul a pus la urmă „neclasificatele”, ocupîndu-se mai întîi de drumurile naţionale, cele judeţene şi cele comunale. Am să o las aşa cum spune doamna prefect şi nu o să zic din nou că eu rămîn la impresia că împărţirea banilor are şi o solidă componentă politică, adică primarii PSD şi ALDE sînt serviţi mult mai bine şi mult mai prompt decît primarii celorlalte formaţiuni politice. Însă, altceva vreau să spun. Deci, prefectul de Suceava a declarat care sînt criteriile după care se face alocarea fondurilor pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor, iar primarul Isachi a anulat Zilele Oraşului Dolhasca, banii economisiţi astfel urmînd să fie folosiţi pentru a repara ce-a stricat apa. După umila mea părere, mai trebuie un criteriu pentru alocarea fondurilor de la Guvern: dacă anulezi paranghelia de anul ăsta şi contribui şi tu financiar, atunci îţi dau bani, primărio, însă dacă nu renunţi la ziua localităţii, la sărbătoarea cocoşului de munte ori la sărbătoarea cartofului te tai de la porţie şi adio fonduri de sprijin.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele