Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Nu-i momentul

19 martie 2020

După primarul PSD al Fălticenilor, Cătălin Coman, a venit şi rîndul senatorului fălticenean Ioan Stan, preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, să ceară Guvernului PNL să doteze de urgenţă noul spital şi să-l deschidă. Domnul Stan spune că a trimis două solicitări Prefecturii Suceava, instituţie care reprezintă Guvernul în teritoriu, şi în care arată că „este absurd ca în situația existentă la ora actuală pe teritoriul întregii țări să nu urgentăm deschiderea acestei unități spitalicești, mai cu seamă că au fost semnate deja acordurile cadru cu furnizorii pentru aceste achiziții. De aceea vă rugăm să nu precupețiți a face toate demersurile și eforturile pe lîngă actualul Guvern pentru ca banii respectivi să fie virați deîndată. Trebuie să ținem cont că respectiva unitate spitalicească ar deservi în jur de 150.000 de persoane, iar în contextul acestei epidemii reprezintă o soluție reală pentru carantinarea și tratarea celor care vor contacta coronavirusul COVID -19”. Senatorul consideră că eventualul refuz al Guvernului de a finanța achiziționarea de aparatură pentru noul spital de la Fălticeni, început în urmă cu 30 de ani, ar reprezenta o lipsă de responsabilitate și o nepăsare criminală la adresa locuitorilor județului Suceava. Ei, aici e aici. La partea cu lipsa de responsabilitate şi cu nepăsarea criminală. Dacă ar fi să-l întrebăm pe cetăţeanul din Buzău, pe cel din Craiova, pe cel din Satu Mare ori pe cel din Tîrgu Mureş ce-ar trebui să facă Ministerul Sănătăţii, să dea bani pentru achiziţia de teste rapide şi pentru măşti de protecţie ori să aloce fonduri pentru aparatura spitalului din Fălticeni, mai mult ca sigur că toţi aceşti cetăţeni ar opta pentru prima variantă. Altfel, buzoianul, craioveanul, sătmăreanul şi tîrgmureşeanul ar spune că Guvernul este lipsit de responsabilitate şi că dă dovadă de o nepăsare criminală faţă de adevăratele probleme ale României de astăzi. La situaţia existentă, cred că Guvernul PNL nu va aloca fonduri pentru noul spital de la Fălticeni, şi nu o va face din motive politice.  Nu va aloca fonduri pentru că nu-i momentul.

Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele