Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

O statuie pentru domnul Horodenciuc

18 august 2011

Poliţia Locală Suceava i-a răspuns doamnei care a reclamat că a fost speriată de un poliţist în momentul în care se afla pe iarba din Parcul Central. Speriată nu a fost doar doamna, ci şi copilul din cărucior, dar şi ceilalţi doi copii ai săi mai mărişori care o însoţeau. În adresa semnată de şeful Poliţiei Locale, Viorel Horodenciuc, se arată că poliţistul care a băgat-o în sperieţi a fost testat cu aparatul etilotest şi că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce patrula prin parcul situat în spatele Bisericii Catolice. În adresa Poliţiei Locale se mai spune că poliţistul „a procedat legal, atrăgîndu-vă atenţia să părăsiţi spaţiul verde unde vă aflaţi cu căruciorul. Faptul că dumnevoastră aţi răspuns prin adresarea de cuvinte jignitoare la adresa poliţistului şi a Poliţiei Locale, l-a îndreptăţit să ceară să vă legitimaţi”. Totodată, suceveanca este informată că acest caz „a fost supus spre analiză Comisiei de Disciplină a Primăriei Municipiului Suceava, care va decide asupra măsurilor care trebuie luate”. Pînă la urmă, cred că poliţistului îi vor fi luate numai măsurile pentru a i se face o uniformă nouă, în semn de apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovadă. Iar directorului executiv al Poliţiei Locale, Viorel Horodenciuc, ar trebui să i se măsurile pentru a i se face un bust în mărime naturală, care să fie plantat în Parcul Central. Însă, pentru asta, poliţistul şef mai are un pic de muncă. Acesta ar trebui să le propună somităţilor din Consiliul Local să adauge în hotărîrea de Consiliu că nu doar o mamă însoţită de copiii săi reprezintă un pericol pentru iarba din parc, ci şi vrăbiuţa care se aşează pe iarbă. Sau, scuzaţi expresia, se găinăţează pe ea în timpul zborului. Şi ar mai trebui domnul Horodenciuc să propună şi amendarea fulgilor de zăpadă care iarna se năpustesc asupra ierbii din Parcul Central Suceava, distrugînd-o. Totuşi, Viorel Horodenciuc are şi o altă posibilitatea de a i se face statuie. Acesta ar trebui să le ceară consilierilor să scoată din hotărîre prevederea tălîmbă în baza căreia cei care calcă iarba trebuie amendaţi. Ar trebui să le explice aleşilor că iarba din parcuri e pentru oameni şi că-i rîde lumea pe poliţiştii săi atunci cînd aceştia strigă că nu-i voie pe spaţiul verde. Dacă Viorel Horodenciuc va face aşa ceva, mă voi ocupa personal de strîngerea fondurilor pentru statuia domniei sale.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele