Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Omul care-aduce speranţa

22 februarie 2019

Pe lotul III de pe drumul naţional 18, Şesuri – Cîrlibaba, firma constructoare înaintase serios. De ce? Iată explicaţia: „Este un antreprenor serios, un atreprenor român care a înțeles foarte bine mesajele pe care le-am lansat cînd am spus că îmi doresc să avem o mobilizare corespunzătoare, astfel încît lucrările să se demareze conform graficelor. Nu este o problemă de finanțare pe acest drum. Am discutat aplicat cît pot consuma pînă la sfîrșitul anului și vor avea asigurate fondurile necesare”. Pentru lotul IV, Cîrlibaba – Iacobeni, tocmai fusese avizat proiectul şi de săptămîna viitoare putea începe lucrul. „Lucrarea va fi monitorizată foarte atent și mobilizarea, să ne asigurăm că vom cheltui acești bani pînă la sfîrșitul anului. Noi îi asigurăm fondurile, astfel încît să continue lucrările și să le finalizeze în termen. E vorba de iunie-iulie anul viitor”. În acest comentariu am inclus vorbe de-ale ministrului PSD al Transporturilor, vorbe spuse în legătură cu drumul naţional care face legătura între judeţele Suceava şi Maramureş. Afirmaţiile au fost făcute de domnul ministru în timpul unei vizite efectuate pe şantier şi la Cîmpulung Moldovenesc la începutul lunii septembrie din 2017. Aşadar, drumul naţional 18, la care se lucrează de 100 de ani lumină, trebuia dat în folosinţă tot, nu pe bucăţi, la jumătatea lui 2018. Sîntem în februarie 2019, iar drumul nu este gata şi nici nu se lucrează. Bine, ar fi şi absurd ca cineva să pretindă să se lucreze într-o zonă de munte în luna februarie. Şi va mai dura pînă ce vor începe lucrările, funcţie de vreme. Mai vreau să spun că ministrul Transporturilor la care am făcut referire se numeşte Răzvan Cuc, adică propunerea PSD de-acum pentru Ministerul Transporturilor. Las’ că-i bine dacă se întoarce domnul Cuc, pentru că are cine face promisiuni şi cine ne da speranţe că, într-o zi, drumul care leagă Suceava de Maramureş va fi gata.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele