Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Pentru că aşa nu se mai poate

13 noiembrie 2018

În ultimele zile este forfotă prin ministere, pentru că se vorbeşte tot mai insistent despre desfiinţarea posturilor vacante. Însă, cu siguranţă nu va fi vorba doar despre posturi neocupate rase, ceea ce înseamnă că mai mulţi cetăţeni vor trebui să-şi facă bagajele şi să părăsească birourile. Semnalul reducerilor de personal l-a dat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, care ştie cel mai bine că umflarea salariilor peste limite a dus la secarea bugetelor. La jumătatea lunii octombrie, domnul Teodorovici spunea că ar trebui făcută o analiză cu privire la schema de personal din ministere, deoarece există instituţii în care funcţiile de suport depăşesc 30% şi este nevoie de o administraţie mai suplă. Totuşi, domnul Teodorovici a ţinut să sublinieze că nu din cauza lipsei banilor este nevoie de reduceri de personal. Însă, este foarte greu să crezi că un om politic nu bagă şi minciuni atunci cînd situaţia o impune. Mai departe. Deputatul Pro România Cătălin Nechifor are informaţii conform cărora urmează concedieri masive şi comasări de instituţii publice. La puţin timp după ce şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Educaţiei, rectorul universităţii sucevene, Valentin Popa, mi-a acordat un interviu pentru Intermedia TV în care îmi spunea că dacă ar mai fi rămas la Bucureşti ar fi golit un pic ministerul. Domnul Popa spunea că din cei peste 500 de angajaţi vreo 200 ar trebui puşi pe liber fiindcă se calcă pe picioare unii pe alţii şi se rănesc. Domnul Popa a fost tranşant şi sincer în acelaşi timp pentru că el nu este om politic în adevăratul sens al cuvîntului, deci este predispus mai puţin la minciună. Şi dacă încep reducerile de personal în ministere, cu siguranţă că tăvălugul va mătura întreaga ţară. Pentru că şefii cei mari vor spune că nu se poate ca numai Bucureştiul să devină mai suplu. Anul 2019 va veni cu reduceri de personal peste tot, pentru că Guvernul nu va mai fi disupus să cîrpească bugetele localităţilor şi ale judeţelor care au fost torpilate de măririle nesăbuite de salarii. Vor urma concedieri chiar dacă 2019 va fi an electoral pentru că aşa nu se mai poate.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele