Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Plan pentru combaterea pestei porcine africane

5 iulie 2018

Reuniți la Palatul Administrativ, membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor Suceava au aprobat, astăzi, în unanimitate, planul reactualizat de prevenire și combatere a pestei porcine africane. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului, Suceava se numără printre județele de graniță considerate cu risc de apariție a bolii. De aceea, în cadrul ședinței s-a insistat asupra intensificării controalelor în tîrgurile de animale unde a fost interzisă comercializarea porcinelor încă din 2017. Conform planului aprobat astăzi, interdicția va fi menținută. În acest sens se vor constitui echipe mixte formate din reprezentanți ai DSV, Poliției de Frontieră, Poliției, Jandarmeriei și autorităților locale, și se va stabili un calendar în baza căruia se vor face verificări în tîrgurile de animale din județ, mai ales în cel din orașul Vicovu de Sus, aflat aproape de granița cu Ucraina. Potrivit unui raport al DSV Suceava, în perioada 10-20 iunie au fost confirmate și notificate 131 de focare de pestă porcină africană apărute în gospodării ale populației din mai multe localități tulcene, iar situația nu este staționară. În ceea ce privește situația epidemiologică a țărilor aflate la granița cu România, în iunie 2018, în Ungaria s-au înregistrat 13 cazuri de pestă porcină africană la mistreți, iar în Republica Moldova a fost semnalat un caz.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele