Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Ploi torenţiale şi descărcări electrice

30 iulie 2015
Foto

Foto

Meteorologii au emis o informare de vreme rea, care vizează şi judeţul Suceava. Potrivit ANM, astăzi după-amiază şi la noapte vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, cu precădere în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte. Mîine, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, dar îndeosebi pe cele sudice, estice şi centrale. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vîntului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încît, pe arii restrînse, cantităţile de apă vor depăşi 20 de l/mp, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30-35 de l/mp. Totodată, vor fi condiţii de grindină.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele