Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

PNL Suceava, la vînătoare de iepuri

31 ianuarie 2018

Liberalii suceveni au tăcut mîlc după ce PSD Suceava a reuşit să-l impună pe rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Valentin Popa, în funcţia de ministru al Educaţiei. Au tăcut pînă marţi, 30 ianuarie, cînd a vorbit viceprimarul PNL al municipiului Suceava, Lucian Harşovchi, care a aplaudat, însă nu foarte puternic, numirea lui Valentin Popa. Dar ieşirea domnului Harşovschi nu poate fi considerată ca fiind făcută neapărat în numele PNL. Viceprimarul este doar prim-vicepreşedinte PNL la Municipiu. Apoi, declaraţia lui Lucian Harşovschi poate fi catalogată ca făcînd parte din registrul personal, dată fiind relaţia bună pe care o are cu domnul Popa pe persoană fizică. Totodată, domnul Harşovschi a scris pe Facebook despre domnul Popa pentru a băga băţul prin gardul casei domnului Cuşnir. Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cuşnir, nu scapă nici o ocazie de a-l face praf pe Lucian Harşovschi cu ajutorul vorbelor. La finalul postării referitoare la noul ministru al Educaţiei, viceprimarul a notat: „PSD-ul a făcut o trecere cam mare de la Cușnir la Valentin Popa şi am impresia că primului îi cam fuge pămîntul de sub picioare”. Asta vrea să însemne că domnul Popa i-ar putea lua locul domnului Cuşnir la şefia partidului şi că tot el ar putea fi candidatul PSD la funcţia de primar al Sucevei la alegerile din 2020. Rămînînd la liberali şi la numirea social-democratului Valentin Popa în funcţia de ministru, luni, 29 ianuarie, senatorul PNL de Humor, Daniel Cadariu, şi deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu au apărut în presă cu declaraţii acide la adresa PSD. Marţi, 30 ianuarie, deputatul Gheorghiu a revenit în presă cu „topul minciunilor” PSD din 2016 şi pînă în prezent, iar deputatul PNL de Rădăuţi, Dumitru Mihalescul, a anunţat că „Guvernul Dragnea III are deja zilele numărate”. PNL a împuşcat doi iepuri. Sau măcar a încercat să facă asta. Primul iepure este reprezentat de cartea neagră a guvernării PSD scrisă la Bucureşti şi „împărţită” în teritoriu pentru a fi „distribuită”, iar al doilea de îngroparea reuşitei PSD Suceava, care l-a pus pe rectorul USV în fruntea Ministerului Educaţiei.

Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele