Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Poliţiştii, întîlniri cu elevii înaintea vacanţei de iarnă

8 decembrie 2019

Începînd cu 1 decembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliţiei Suceava au inițiat o serie de activități de prevenire și informare pentru reducerea riscului infracțional și victimal al minorilor, în perspectiva vacanței de iarnă. În perioada 01 – 06 decembrie, cu sprijinul polițiștilor de proximitate și al celor din cadrul posturilor și secțiilor de poliție, au fost organizate la nivel județean peste 20 de acțiuni în școli. Totodată, după ora 17.00 au fost organizate zilnic întîlniri cu părinții și conducerile unităților de învățămînt. În acelaşi timp, au fost verificate 14 unități de învățământ și 13 paznici și au fost controlate opt societăți comerciale din zona unităților de învățămînt. Au fost legitimate 94 de persoane și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.540 lei. Activitatea poliţiei va continua pînă la începerea vacanţei, iar poliţiştii vor discuta cu elevii despre siguranța rutieră, pericolele utilizării neuatorizate a meterialelor pirotehnice, plecările voluntare de acasă și din centrele de plasament, consumul de alcool și substanțe interzise şi despre criminalitatea contra patrimoniului și persoanei.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele