Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Popularul Călin Brăteanu şi neseriozitatea

13 septembrie 2019

Popularul cîntăreţ de muzică populară Călin Brăteanu nu este cunoscut numai pentru că prestează cu succes pe la diferite evenimente organizate de autorităţile locale ori de diverse organizaţii şi pe la nunţi. Domnul Brăteanu este cunoscut şi ca director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural Bucovina, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Suceava. Miercuri, 11 septembrie, la prînz, domnul Brăteanu a primit o invitaţie telefonică pentru a participa la emisiunea matinală a postului nostru de radio, de la ora 07.30 şi pînă în jurul orei 07.50. Directorul CCB a fost invitat pentru a vorbi despre un eveniment important pentru insituţia pe care o conduce şi pentru comunitatea suceveană: Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, 65 de ani de activitate. Pentru că se apropia ora intrării în emisie şi încă nu venise, domnul Brăteanu a fost sunat, dar nu a raspuns. A sunat dumnealui la ora 08.16, dar nu i s-a răspuns. A trimis un mesaj la ora 08.26 în care se scuza că după debutul evenimentului dedicat ansamblului, care a avut loc în centrul Sucevei, a ajuns acasă la ora 03.00 şi nu a auzit ceasul. Este de înţeles Călin Brăteanu, dar nu este de scuzat şi, de aceea, dumnealui nu va mai fi invitat niciodată la Radio Top şi nici o ştire în care este vorba despre domnia sa nu va fi difuzată pe post. Domnul Brăteanu nu poate fi scuzat fiindcă este un om cu experienţă în organizarea de evenimente şi ştie cît consum fizic şi psihic este la acestea. Dacă domnul Brăteanu ştia că evenimentul va fi de o atît de mare amploare şi că va dura atît de mult de ce nu a declinat invitaţia de a participa la matinalul radiofonic? Atunci ar fi fost înţeles perfect şi nu ar fi fost absolut nici o problemă. Oare domnul Brăteanu Neseriosul a lipsit vreodată de la vreo acţiune a Consiliului Judeţean, de la vreo nuntă sau de la vreun spectacol organizat de primării? Nu, pentru că este angajatul CJ-ului şi pentru că nunţile şi serbările primăriilor sînt pe bani. Prin neparticiparea sa la emisiune, care fusese anunţată publicului, domnul Brăteanu a pus radioul într-o lumină proastă. În plus, aceasta a dat dovadă de lipsă de respect faţă de cei care aşteptau să-l audă vorbind despe Ansamblul „Ciprian Porumbescu”. Mult  succes în continuare, domnule Brăteanu.

Articolul urmator
Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele