Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Ştiri

Primăria Fălticeni, premiată la Barcelona

21 octombrie 2013

Primăria Municipiului Fălticeni şi Federaţia Română „Sportul pentru toţi” au fost premiate la Barcelona pentru bune practici în parteneriatul pentru sportul de masă. Primarul Fălticenilor, Cătălin Coman, a fost prezent la evenimentul care a avut loc în perioada 16-19 octombrie şi a spus că a fost vorba despre o întîlnire de bilanţ la jumătatea derulării proiectului „Active Network”, proiect care urmăreşte crearea la nivel internaţional a unor punţi de legătură între municipalităţi şi organizaţii sportive. Manifestarea a reunit 276 de participanţi din 46 de ţări, delegaţia României fiind formată din cinci persoane. Premiul a fost ridicat de Cătălin Coman şi de vicepreşedintele Federaţiei Române „Sportul pentru toţi”, suceveanul Mihai Androhovici. Într-un comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvînt al Primăriei Fălticeni, Alexandru Săvescu, se arată că „reprezentanţii ţărilor prezente la Congresul de la Barcelona s-au arătat surprinşi cum o comunitate aşa de mică cum este Fălticeniul se ridică, din punct de vedere al implicării în fenomenul „sportul pentru toţi”,  la nivelul unor oraşe cum ar fi Sao Paulo şi Roma”. Primarul Coman este citat în comunicat spunînd că, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut cu prilejul evenimentului din Spania, „oficialităţi locale din Barcelona şi reprezentanţi ai Regiunii Autonome Catalonia şi-au arătat interesul de a veni la Fălticeni, pentru a pune bazele unor cooperări în domeniile economic, cultural, sportiv şi turistic”.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele