Ştiri

Actualitate socială, economică, politică, sportivă şi culturală

Tableta zilei

Retrospectiva „Tableta zilei”

Top 10

Top 10 Airplay

Top Magazin

Revista „Top Magazin”

Audio

Cele mai importante subiecte locale ale zilei difuzate în cadrul emisiunii „Pulsul Matinal”

Prima pagină » Tableta zilei

Primarul Andriciuc tot colonel rămîne

10 ianuarie 2014

Am văzut la televizor că primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, este sincer marcat de accidentul mortal de circulaţie produs pe 3 ianuarie la „Zidul morţii”. Domnul Andriciuc este cu atît mai marcat cu cît şi-a adus aminte că, în noiembrie 2012, doi adulţi şi un copil au murit după ce autocamionul în care se aflau s-a izbit de pilonul de susţinere a viitoarei şosele de centură, care a fost instalat în mijlocul drumului Suceava-Humor. Vasile Andriciuc este din cale afară de nemulţumit de soluţia tehnică aleasă şi, de aceea, nu este de mirare că acesta a acceptat din prima să autorizeze mitingul de protest organizat pentru găsirea unor soluţii imediate, astfel încît „Zidul morţii” să nu mai facă victime. Înainte de a semna documentul prin care a aprobat desfăşurarea mitingului, primarul a declarat: „Vreau ca acest protest să se desfăşoare paşnic şi civilizat, fără încălcarea legii, fără acţiuni violente sau de natură politică”. Pe site-ul Poliţiei Române scrie aşa: „În conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 republicată, cetăţenilor României le este garantată, prin lege, libertatea de exprimare a opiniilor politice, sociale sau de altă natură, precum şi organizarea de mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri, şi de a participa la acestea, ele trebuind să se desfăşoare totodată în mod paşnic şi fără nici un fel de arme”. Aşadar, dacă protestatarii vor să huiduiască pot să huiduiască, iar dacă vor să strige împotriva politicienilor pot să o facă. Dumneavoastră, domnule Andriciuc, cam cum aţi vrea să fie la miting? Aţi vrea ca protestatarii să aplaude şi să strige felicitări adresate politicienilor şi celor numiţi de aceştia în funcţii? Vasile Andriciuc a fost colonel al Armatei Române şi înţelege libertatea altfel. Totuşi, domnule Andriciuc, au trecut mulţi ani de cînd aţi pus cascheta în cui şi a cam venit timpul să vă daţi şi dumneavoastră cu civilii, cu lumea adică.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Notează articolul: 1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele